Orban şi Salvini intenţionează să formeze o alianţă a partidelor anti-imigraţie

Cristian Soare |
Data publicării:
Liderul italian eurosceptic, Matteo Salvini, și premierul ungar, Viktor Orban, s-au întâlnit joi, la Budapesta
Liderul italian eurosceptic, Matteo Salvini, și premierul ungar, Viktor Orban, s-au întâlnit joi, la Budapesta

Alegerile pentru Parlamentul European vor fi o ''zi a trezirii'' pentru ţările din Uniunea Europeană, a declarat vicepremierul italian Matteo Salvini pentru televiziunea publică ungară, transmite vineri MTI.

Potrivit lui Salvini, "migraţia necontrolată" nu a făcut decât să aducă "forţă de muncă ieftină pentru stăpânii de sclavi şi voturi pentru stânga". Practica din Canada, Australia şi SUA arată că migraţia controlată este singura soluţie, a subliniat vicepremierul italian în interviul difuzat joi seara târziu pe postul M1.

Salvini, care a purtat convorbiri joi la Budapesta cu premierul ungar Viktor Orban şi ministrul de interne Sandor Pinter, a insistat că Europa trebuie să fie capabilă să-şi apere frontierele, avertizând că rădăcinile creştine ale continentului sunt deja în pericol şi că "Europa se va transforma într-un califat islamic dacă nu luăm măsuri". Noua politică europeană trebuie să se axeze pe securitate, muncă, familie, tradiţii creştine şi protecţia mediului, a adăugat Salvini.

„Problema nu este redistribuirea imigranţilor în Europa, ci de a avea o Europă care îşi protejează frontierele terestre şi maritime", a subliniat la rândul său Salvini, liderul partidului Liga, considerat de extrema dreaptă. Cei doi intenţionează să formeze o alianţă a partidelor anti-imigraţie după alegerile europene, notează Euronews.

Potrivit lui Orban, Fidesz va avea dificultăţi în a-şi găsi un loc în Parlamentul European dacă PPE nu va opta pentru o colaborare cu formaţiuni politice precum Liga. Alegerile pentru Parlamentul European vor fi „o zi a trezirii" pentru ţările din Uniunea Europeană, a apreciat Salvini într-un interviu oferit televiziunii publice din Ungaria.

Vicepremierul italian a menţionat că, de când guvernul său a întărit paza graniţelor maritime ale Italiei, intrările ilegale în ţară pe această cale au scăzut cu 93%, iar numărul de dispăruţi şi morţi s-a redus la jumătate.

De când Salvini a interzis acostarea pe ţărmurile Italiei a navelor care transportă migranţi, aceştia renunţă să mai plece şi astfel numărul migranţilor înecaţi pe mare a scăzut dramatic, a explicat la rândul său premierul ungar, într-un interviu acordat vineri postului public de radio Kossuth.

Matteo Salvini "a bătut ultimul cui în sicriul politicienilor pro-migraţie" şi a reuşit să oprească migraţia pe mare, în timp ce Ungaria a oprit-o pe cea pe uscat, a spus Viktor Orban.

Salvini a demonstrat că politicienii pro-migraţie "mint" când spun că migraţia este imposibil de oprit, a conchis Orban.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel