Iniţiativa coincide cu cea de-a 100-a aniversare de la naşterea inventatorului celebrei puşti Mihail Kalaşnikov la 10 noiembrie. Puşca sa AK-47, care şi-a făcut debutul în anii 1940, este una dintre cele mai prolifice arme din lume. Ministerul Educaţiei a trimis deja dispoziţie pentru desfăşurarea unei astfel de lecţii tematice la 10 octombrie la nivel naţional, inclusiv în clasele primare.
În afară de asamblarea şi dezasamblarea AK-47 sau AK-74, elevilor li se va propune să compare puşca de asalt rusească cu puşca americană M-16.
'În fiecare an, un sfert de milion de oameni mor din cauza unui glonţ tras dintr-un AK', menţionează Ministerul rus al Educaţiei, adăugând că 'o puşcă de asalt Kalaşnikov face mai mulţi morţi decât tirurile de artilerie, bombardamentele aeriene sau atacurile cu rachete'.
Scopul acestei ore este ca copilul să ia în considerare implicaţia de a ucide în apărarea patriei lor şi rolul puştilor Kalaşnikov în conturarea 'memoriei istorice' şi a 'identităţii naţionale ruse'.
Un proeminent opozant rus, Dmitri Gudkov, a criticat această iniţiativă într-o declaraţie făcută marţi, afirmând că spiritualitatea nu trebuie confundată cu crima. Potrivit Ministerului Educaţiei rus, 'identificarea noastră oficială cu spiritualitatea înseamnă să omori cât mai mulţi oameni', apreciază Gudkov într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Vezi și: Rusia înlocuiește armele de asalt. Kalașnikov AK-12 și AK-15, modelele alese pentru Armată
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News