Liderul grupului parlamentar al Platformei Civice (PO, centristă), Slawomir Neumann, a adresat o scrisoare şefului guvernului, invocând informaţii din presă potrivit cărora oameni ai Mossadului 'au participat la lucrările' asupra legii în chestiune.
Textul iniţial, intrat în vigoare şi menit să apere imaginea polonezilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost amendat la 27 iunie anul trecut. Noua sa versiune elimină în totalitate pasajul care prevedea amenzi şi până la trei ani de închisoare pentru cei care ar atribui 'responsabilitatea sau co-responsabilitatea naţiunii sau statului polonez pentru crimele comise de Al Treilea Reich german'.
Discuţii cu privire la declaraţia comună
Joi, şeful de cabinet al premierului, Michal Dworczyk, a declarat în faţa parlamentului că nu a avut loc 'nicio negociere' asupra amendamentului. În schimb, a precizat el, au avut loc discuţii cu privire la declaraţia comună a premierilor israelian şi polonez, Benjamin Netanyahu şi Mateusz Morawiecki, care însoţeşte modificarea legii. Aceasta este o nouă răsturnare de situaţie în acest dosar care a tensionat relaţiile între Polonia şi Israel, precum şi relaţiile cu Washingtonul. Declaraţia comună, prezentată de Varşovia drept un mare succes al diplomaţiei sale şi traduceri ale căreia au fost publicate în mai multe cotidiane străine, a fost aspru criticată în Israel de dreapta naţionalistă şi de Memorialul Victimelor Holocaustului, Yad Vashem.
Acesta din urmă afirmă că declaraţia conţine 'grave erori şi subterfugii', vorbind despre 'numeroşi polonezi' care au salvat evrei. Potrivit Memorialului, asemenea cazuri erau în realitate 'relativ rare', în timp ce atacuri împotriva evreilor, inclusiv asasinate, erau 'fenomene curente'. Institutul critică de asemenea redactarea unui pasaj care pare să lase deoparte antisemitismul şi 'antipolonismul', termen repus recent în circulaţie de puterea poloneză.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News