Kolesnikova, care devenise practic una dintre cele mai importante figuri ale opoziţiei în ultimele patru săptămâni de proteste în Belarus împotriva controversatei realegeri a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko pentru al şaselea mandat consecutiv într-un scrutin considerat fraudat pe scară largă, a încercat să împiedice o tentativă a forţelor de securitate de a o deporta din ţară, rupându-şi paşaportul chiar înainte de a trece controlul la punctul de frontieră cu Ucraina.
În prezent, ea se află în detenţie la Minsk, după ce luni fusese reţinută de bărbaţi în civil, cu mască pe faţă, care au urcat-o cu forţa într-o maşină. În declaraţia transmisă prin avocata ei, Maria Kolesnikova - de profesie flautist - mărturiseşte că în acele momente s-a temut cu adevărat pentru viaţa ei.
'Mi s-a spus că, dacă nu părăsesc de bunăvoie Republica Belarus, voi fi scoasă oricum, vie sau în bucăţi. Au fost şi ameninţări de a mă închide până la 25 de ani', a spus Kolesnikova, împotriva căreia autorităţile de la Minsk au deschis o anchetă penală pentru tentativă de răsturnare a puterii de stat, transmite Agerpres.
Avocata ei a declarat că va depune o plângere penală împotriva autorităţilor belaruse, inclusiv împotriva Comitetului de securitate (KGB).
Lukaşenko, care de 26 de ani se află la putere, neagă orice fel de fraudare a alegerilor din 9 august, pe care oficial le-a câştigat cu peste 80% din sufragii, declanşând represalii violente împotriva oponenţilor săi care îi contestă legitimitatea.
Citește și: Autorităţile din Belarus au încercat să o expulzeze cu forţa pe Maria Kolesnikova
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News