Operațiune agresivă a Rusiei în Canal: Nave de război conduse de fregata Golovko au intrat în apele britanice. Navele de luptă britanice au răspuns imediat

Darius Muresan |
Data publicării:
Fregata rusă Amiral Golovko, în apele teritoriale ale Egiptului. Photo source: Ministerul Apărării de la Moscova
Fregata rusă Amiral Golovko, în apele teritoriale ale Egiptului. Photo source: Ministerul Apărării de la Moscova

Royal Navy a confirmat în urmă cu puțin timp că nave de război ale Federației Ruse, inclusiv fregata modernă Amiral Golovko, au intrat în apele teritoriale ale Marii Britanii. Navele ruse au fost rapid „vânate” de nave britanice. Londra a ridicat inclusiv un elicopter în cadrul operațiunii. Provocarea Rusiei se înscrie în contextul unui joc de șah pe care Rusia și NATO îl joacă de mai mult timp, într-un context internațional extrem de periculos. Astfel de incidente, care de regulă au ca obiectiv testarea reacției adversarului, sunt tot mai dese, Rusia apelând la violarea spațiului aerian sau maritim și în Europa de Est.

Incidentul a fost confirmat de Royal Navy care a oferit și câteva detalii. El se pare că a avut loc săptămâna aceasta, fără să se precizeze cu exactitate data.

Astfel, în timp ce navigau prin Canalul Mânecii, rușii au intrat cu intenție în apele teritoriale ale Marii Britanii.

 

Incidente în Canalul Mânecii. Nave de război conduse de fregata Golovko au intrat în apele britanice cu intenție. Royal Navy a „răspuns” imediat

 

1. Navă brita... (captura-de-ecran-2025-04-27-090912_20289600.png)

Navă britanică, monitorizând o navă rusă în Canalul Mânecii. Photo source: Royal Navy

E vorba de mai multe incidente, în zone diferite ale Canalului, nu doar de un incident izolat. Acest lucru demonstrează premeditatea acțiunilor ruse.

Royal Navy precizează că fregata britanică HMS St Albans - clasa Type 23 -  a monitorizat fregata rusă Amiral Golovko în timp ce aceasta naviga spre est prin Canalul Mânecii. Britanicii au lansat și un elicopter Merlin pentru a aduna informații din aer.

Concomitent nava de patrulare HMS Mersey a urmărit corveta rusă RFN Soobrazitelny în timp ce aceasta din urmă naviga spre vest. Petrolierul rusesc Kola a fost de asemenea monitorizat, deplasându-se în aceeași direcție.

Comandatntul fregatei HMS St Albans, comandorul Matt Teare, a declarat că „regularitatea activității rusești în jurul Regatului Unit subliniază importanța vitală a integrării continue cu aliații și partenerii noștri”.

Comandorul Teare a afirmat că fregata „este la un nivel foarte ridicat de pregătire pentru a opera oriunde și oricând națiunea are nevoie de noi pentru protejarea teritoriului nostru și a apelor britanice”.

Londra nu a oferit alte informații cu privire la acest incident.

Trebuie precizat faptul că fregata rusă Amiral Golovko e printre cele mai moderne nave de luptă rusești. Ea face parte din Flota de Nord a Federației Ruse.

Potrivit informațiilor oficiale, fregata Amiral Golovko este a treia navă Proiect 22350 construită la Șantierul naval nordic. Aceasta a fost introdusă în dotarea Flotei ruse de Nord pe 24 ianuarie 2024. Fregatele Proiect 22350 sunt dotate cu instalații de lansare pentru 16 rachete antinavă Oniks sau Kalibr, un complex de apărare antiaeriană Redut și o instalație de artilerie A-192, cu calibrul de 130 de milimetri. Armamentul antisubmarin este reprezentat de un complex de tip Paket-NK. De asemenea, la bordul navelor poate fi ambarcat și un elicopter antisubmarin de tip Ka-27.

 

Rușii au o istorie îndelungată cu astfel de provocări. Polonia a fost și ea testată zilele acestea, când un elicopter rus a intrat deliberat în spațiul aerian al Poloniei

 

3. Mi-24, sur... (mi_24_rusia_52595400.jpg)

Mi-24, sursă foto: Rostec

Incidentul a fost prezentat și de DefenseRomania, când un elicopter militar rus a încălcat spațiul aerian al Poloniei deasupra Mării Baltice vineri, 25.04.2025. Reprezentanții oficiali ai Armatei poloneze au anunțat acest lucru pe rețeaua de socializare X, spunând că natura incidentului sugerează faptul că Rusia testează pregătirea sistemelor de apărare antiaeriană poloneze.

“Zborul elicopterului a fost monitorizat de sistemele radar militare ale Forțelor Armate ale Poloniei și de sistemele civile ale Forțelor Aeriene poloneze”, au spus reprezentanții armatei. Potrivit acestora, elicopterul aparținea Flotei ruse din Marea Baltică. Armata poloneză a remarcat că, în orice moment, forțele și mijloacele de apărare antiaeriană au fost în alertă și gata să asigure securitatea spațiului aerian polonez.

Polonia, precum și republicile baltice și Finlanda, au raportat în mod repetat cazuri de încălcări ale spațiului aerian de către avioanele militare rusești. Aceste incidente sunt legate de sprijinul armat al acestor țări pentru Ucraina, care rezistă invaziei ruse din februarie 2022.

CITEȘTE ȘI: Rusia aduce un MiG-35 și un tanc T-90 în „curtea din spate” a SUA. Mesaj sau strategie pe termen lung în zona de influență americană?

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel