Operațiunea Spring Shield continuă în forță

Eduard Pascu |
Data publicării:

Ministerul Apărării din Turcia a anunțat că Operațiunea Sprin Shield continuă în forță, iar în ultimele 24 de ore mai multe vehicule militare siriene au fost distruse și peste 180 de militari au fost neutralizați, transmite agenția Anadolu.

Într-o declarație oficială, ministerul a declarat că operațiunea militară a Turciei în nordul Siriei a continuat cu ajutor aerian și de la sol. „În ultimele 24 de ore au fost distruse 4 tancuri, 5 sisteme MLRS (Multi Launch Rocket System), 3 vehicule antitanc, 8 vehicule militare, 2 vehicule de infanterie ușor blindate și 2 vehicule blindate, iar 184 de militari din forțe pro-Assad au fost neutralizați”, se arată în declarație.

Pe 27 februarie, Turcia a lansat Operațiunea Spring Shield în nord-vestul Siriei, după ce cel puțin 34 de soldați turci au fost ucișii într-un atac aerian al regimului sirian la Idlib la sfârșitul lunii februarie.

Regimul și aliații săi au încălcat constant condițiile încetării focului din 2018 cât și acordul nou încheiat pe 12 ianuarie, lansând atacuri frecvente în această zonă. Acest lucru a dus la victime, precum și la un aflux de migranți de-a lungul frontierei Turciei, care găzduiește deja peste 3,7 milioane de sirieni.

Ministerul Apărării din Turcia folosește termenul "neutralizați" cu referire la militarii sirieni uciși sau capturați.

Vezi și: Operațiunea Scutul Primăverii. Forțele turce au distrus tehnică militară și au ucis sau capturat mii de soldați sirieni 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel