"Nu, acest război probabil nu se va încheia atât de repede pe cât ne-am dori noi", a declarat Scholz în discursul său de la congresul Partidului Social Democrat (SPD), care a început vineri la Berlin. "De aceea trebuie să putem continua să facem ceea ce facem acum (sprijinirea Ucrainei), anul acesta, anul viitor şi următorul", a adăugat el.
Scholz a recunoscut că pentru Germania reprezintă "o mare provocare financiară", dar s-a angajat "cu deplină claritate" să sprijine în continuare Ucraina în autoapărarea împotriva Rusiei cu mijloace financiare şi cu livrări de armament.
El a amintit că Germania este al doilea cel mai mare contributor la acest obiectiv, după Statele Unite, şi a remarcat că, "dacă alţii ezită, contribuţia noastră ar putea fi şi mai mare".
Săptămâna aceasta, republicanii au blocat în Senatul Statelor Unite un pachet de ajutor pentru Ucraina în valoare de 60 de miliarde de dolari (aproximativ 55 de miliarde de euro), despre care Kievul spune că este crucial pentru apărarea ţării.
Totodată, în discursul său, Scholz a condamnat încă o dată "imperialismul" preşedintelui rus Vladimir Putin.
"Nu vrem să trăim într-o lume în care o ţară mare domină şi decide ce se întâmplă într-o altă ţară mică vecină. Vrem ca ţările mici să nu se teamă de vecinii lor mari. În asta constă pacea şi securitatea în Europa', a subliniat el.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News