Presa turcă: Ofițerii ruși îi antrenează pe mercenarii sirieni și îi trimit să sprijine armata lui Haftar

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Agenția de presă turcă Anadolu a acuzat, din noi, Rusia că a trimis câteva sute de mercenari sirieni în estul Libiei, pentru a lupta de partea forţelor mareşalului Khalifa Haftar.

Anadolu susține că, potrivit unor surse locale din Siria, aproximativ patru sute de sirieni au ajuns deja în Libia. Se presupune că toți acești oameni sunt mercenari și au fost instruiți într-o unitate militară special de lângă orașul sirian Al-Qamishly. 

Agenția turcă susține că instructorii luptătorilor sirieni erau ofițeri ruși. După perioada de pregătire, toți cei care au luat parte au fost trimiși la baza aeriană Khmeimim, operată de forțele rusești dislocate în Siria, iar de acolo au fost transferați în Libia.

Jurnaliștii turci cred că, prin trimiterea a cât mai multor mercenari în Libia, Moscova vrea să schimbe soarta conflictului în favoarea Armatei Naționale Libiene (LNA) a mareșalului Khalifa Haftar. Jurnaliștii au precizat că pentru participarea la conflictul din Libian, de partea LNA, ruşii le-au promis mercenarilor sirieni că vor fi plătiţi cu sume de bani cuprinse între 1.500-2000 de dolari pe lună.

Se estimează că numărul de mercenari trimiși de Rusia, din diferite provincii ale Siriei, pentru a lupta de partea lui Haftar a depășit până acum 5.000. 

Cei care alcătuiesc forţele LNA, pe lângă cetăţeni libiene, sunt mercenari ruși, membrii ai milițiilor „Janjaweed” aduse din Sudan, precum și rebeli înarmați din Ciad.

Reamintim că Federația Rusă a fost în mod repetat acuzată că se implică în conflictul libian prin trimiterea de forţe militare neregulate. De exemplu, Turcia și Statele Unite susțin în mod constant că cel puțin două mii de mercenari ai companiei militare private ruse (PMC) Wagner Group luptă de partea trupelor lui Khalifa Haftar în Libia.

DefenseRomania a prezentat în premieră, în luna mai, mai multe imagini şi materiale video cu momentul în care aproximativ 1600 de mercenari ai companiei militare private ruse (MPC) Wagner Group au părăsit vestul Libiei, în urma unor ofensive militare ale Forțelor armate ale Guvernului Libian de Uniune Naţională (GNA), recunoscut de ONU.

Libia este divizată între două facţiuni rivale care sunt susţinute de diverse puteri regionale. Conflictul opune forţele guvernului de uniune naţională (GNA, cu baza la Tripoli), recunoscut de ONU şi condus de Fayez al-Sarraj, şi organizaţia Armata Naţională Libiană (LNA), condusă de mareşalul Khalifa Haftar, care controlează estul ţării şi a lansat la 4 aprilie 2019 un asediu de amploare asupra oraşului Tripoli.

Recunoscut de Naţiunile Unite, GNA este sprijinit de Turcia şi Qatar, în timp ce tabăra Haftar este ajutată de Emiratele Arabe Unite, Rusia şi Egipt. 

La începutul lunii septembrie, ONU a prezentat un raport în care menţionează că Rusia și-a intensificat sprijinul logistic pentru mercenarii Wagner Group din Libia.

Raportul ONU precizează faptul că sprijinul logistic militar al Federației Ruse a fost direcționat către Wagner Group și posibil şi către celelalte companii militare private ruseşti care activează în acesta ţară. Printre altele, raportul indică şi faptul că din ianuarie 2020 până în iunie 2020, suportul logistic militar pus de Federaţia Rusă la indemna acestor companii militare private a crescut semnificativ.

Rusia și-a intensificat sprijinul logistic pentru contractorul militar privat Wagner Group din Libia, efectuând aproximativ 338 de zboruri militare de marfă din Siria – în perioada 1 noiembrie 2019 - 31 iulie 2020 – pentru a-i ajuta pe mercenarii companiei militare private (PMC) să-l sprijine pe mareşalului libian Khalifa Haftar.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel