Ofensiva ucraineană din regiunea Kursk împiedică negocierile secrete programate în Qatar. Oprirea reciprocă a atacurilor asupra infrastructurii energetice se afla pe ordinea de zi

Ionel Copcea |
Data actualizării: | Data publicării:
Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine

Cotidianul american The Washington Post a informat, pe 17.08.2024, citând surse care au ținut să-și păstreze anonimatul, că ofensiva Ucrainei în regiunea Kursk din vestul Rusiei a întrerupt discuțiile indirecte dintre cele două părți programate în Qatar.

După cum a relatat jurnalul american, negocierile secrete ar fi trebuit să conducă la o încetare parțială a focului între Ucraina și Rusia. Astfel, cele două părți ar fi acceptat oprirea reciprocă a atacurilor asupra infrastructurii energetice.

Oficiali și diplomați americani, familiarizați cu discuțiile dintre Moscova și Kiev, afirmă că cele două părți urmau să trimită delegații în Qatar luna aceasta, pentru discuții indirecte, mediate de reprezentanții țării gazdă. Aceștia din urmă trebuiau să se întâlnească separat cu negociatorii din Rusia și Ucraina. Însă, contactele au fost întrerupte după incursiunea surpriză a trupelor ucrainene în regiunea Kursk săptămâna trecută.

The Washington Post a semnalat faptul că Rusia atacă de multă vreme infrastructura energetică a Ucrainei cu rachete de croazieră și drone, provocând daune ireparabile centralelor electrice ucrainene. La rândul său, Ucraina a lovit cu drone aeriene instalațiile petroliere rusești, inclusiv rafinăriile și depozitele de combustibil, reducând capacitatea de rafinare a Rusiei cu aproximativ 15% și radicand prețurile gazelor la nivel mondial.

Persoane implicate în discuțiile dintre părți au sperat chiar că negocierile ar putea duce la un acord mai general, pentru a pune capăt războiului. Un diplomat a afirmat, potrivit jurnalului american, că oficialii ruși și-au suspendat participarea la întâlnirea cu negociatorii din Qatar, după incursiunea Ucrainei în vestul Rusiei. Delegația rusă a
denumit această acțiune o escaladare a conflictului. Se pare că autoritățile de la Kiev nu au informat în avans partenerii de la Doha despre ofensiva transfrontalieră.

Cu toate acestea, Rusia nu a întrerupt definitiv discuțiile, ci doar a cerut timp de gândire. Ucraina a vrut oricum să-și trimită delagația în Qatar, dar oficialii de la Doha au refuzat, apreciind că o întâlnire unilaterală nu va aduce niciun beneficiu.

După cum se știe, Ucraina nu a invitat delegația rusă să participle la summitul de pace din luna iunie din Elveția, dar președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că Moscova urmează să fie invitată la următorul summit, care ar trebui să aibă loc în toamna acestui an. Unii oficiali și diplomați occidentali văd acest lucru ca pe un semn potrivit căruia Kievul este mai deschis acum pentru negocieri cu Rusia.

Totuși, Zelenski a mai afirmat că Kievul ar lua în considerare o încetare integrală a focului numai dacă Rusia își va retrage trupele de pe teritoriul ucrainean, inclusiv din Crimeea, pe care Rusia a anexat-o încălcând dreptul internațional în 2014.

La rândul său, președintele rus, Vladimir Putin, cere ca mai întâi Ucraina să cedeze Moscovei cele patru regiuni pe care Kremlinul le-a declarat ca fiind parte a Rusiei, inclusiv teritoriile pe care partea rusă nu le controlează încă în acestea.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel