Într-un discurs susținut la Hudson Institute pe 21 iunie, Odobescu a declarat: "Războiul este foarte aproape de Europa" și, deși ajutorarea Ucrainei poate avea un impact asupra inflației sau prețurilor la energie, "realitatea este că trebuie să ajutăm Ucraina să câștige acest război, deoarece Rusia nu se va opri acolo".
Cu toate acestea, potrivit ministrului român de externe, asistența acordată Ucrainei este o componentă necesară, dar nu suficientă, a protejării ordinii internaționale în regiunea Mării Negre. Oficialul este convins că dacă nu se dezvoltă o abordare regională adecvată, toate aceste provocări vor reveni în câțiva ani.
Unele state se unesc în a sprijinii agresiunea Rusiei în regiunea Mării Negre, a spus Odobescu.
,,Toți cei care sfidează ordinea internațională acționează simultan în regiunea Mării Negre pentru a sprijini agresiunea rusă. Iranul furnizează drone și tehnologie, Coreea de Nord furnizează muniție, iar companiile chineze sunt și ele prezente", a spus oficialul.
Pentru a evita repetarea unui astfel de scenariu în viitor, Odobescu a făcut apel la Statele Unite să se implice mai activ în securitatea regiunii, în coordonare cu țările de la Marea Neagră și UE.
Amenințarea la adresa regiunii Mării Negre rămâne atâta timp cât Rusia menține controlul asupra Crimeei, a declarat Matthew Boyes, analist la Hudson Institute.
Succesele recent înregistrate de Forțele Armate Ucrainene în timpul atacurilor împotriva flotei ruse de la Marea Neagră, deblocarea coridorului de cereale, i-au determinat pe analiştii occidentali să spună că Kievul "câștigă bătălia pentru Marea Neagră", amintește el într-un articol pentru Naţional Interest.
Boyes avertizează că, atâta timp cât Rusia menține controlul asupra Crimeei, succesele ucrainene, deși importante din punct de vedere strategic, nu vor readuce securitatea în regiunea Mării Negre la nivelurile de dinainte de 2014.
Analistul subliniază că Rusia a reușit să militarizeze semnificativ peninsula, iar apele sunt minate. Deși Rusia nu mai este capabilă să blocheze traficul maritim in anumite zone din Marea Neagra, așa cum făcea înainte de 2017, Moscova controlează încă o mare parte din zona economică exclusivă a României și Ucrainei, perturbând adesea semnalele GPS pentru aeronavele și navele românești și bulgare. Boyes nu vede nicio cale de a readuce securitatea și pacea în regiune atât timp cât Crimeea rămâne ocupată de Rusia.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News