Cu toate acestea, evenimentul mai are de jucat pe scena internațională pentru că nu s-au tras toate concluziile. Summitul de la Washington a avut o specificitate unică. El nu a fost despre unitatea lumii libere, despre ce decizii s-au luat. Nu a fost nici măcar despre Ucraina pentru că drumul ei era stabilit de dinainte. Pentru prima dată în toată istoria modernă și contemporană, la un eveniment de cea mai înaltă anvergură politică internațională, a fost vorba, de fapt, despre un singur om, Joe Biden, care acum deține președinția SUA și care va candida la un nou mandat în acest an.
Toată planeta s-a uitat cu mare atenție la prestația lui Biden pentru că, a devenit mai clar și mai acut ca niciodată, că de cine va conduce SUA în următorii patru ani, va depinde securitatea întregii lumi.
Contestat recent de o parte a propriului partid în ceea ce privește candidatura la președinție, Biden a răspuns că nu se retrage și că la summitul NATO va arăta mai concentrat față de confruntarea televizată pe care a avut-o cu Donald Trump, candidatul republicanilor la președinție.
Cu toate acestea, la conferința de presă finală a summitului NATO, Biden a făcut unele confuzii de nume. Pe Zelenski l-a numit Putin, iar când s-a referit la vicepreședintele Harris a folosit numele Trump. Par gafe impardonabile după unii, dar referirea la cele două nume reflectă de fapt, care și cât de mari sunt îngrijorările sale în acest moment. „Sunt atât de concentrat să-l învingem pe Putin„, a recunoscut Biden eroarea. Și lumea liberă ar trebui să fie recunoscătoare că președintele Americii, surprins într-un moment de sinceritate absolută, are această prioritate.
Dar, greșelile de nume și episoadele de detașare ale președintelui Biden din anumite momente, sunt simptom al vreunei afecțiuni medicale sau sunt esențiale pentru activitatea de președinte al SUA? A numit vreodată Biden, Rusia altfel decât o amenințare la securitatea întregii lumi după ce a invadat Ucraina, sau a dat vreodată impresia că se clatină politica Americii privind sprijinul lumii libere într-o perioadă atât de critică? Nu. Acestea sunt lucrurile importante. Numele oamenilor sunt complet irelevante comparativ cu faptele lor.
Biden nu luptă împotriva lui Putin personal ci împotriva ideilor pe care acesta le propagă și a acțiunilor pe care le ordonă. În plus, la vârsta de 81 de ani are tot dreptul din lume să uite pentru scurt timp numele dușmanilor precum și pe cele ale prietenilor.
Meseria de președinte al Statelor Unite este în momentul de față, probabil, cea mai grea meserie din lume. La acest nivel, se operează, simultan, cu foarte multe variabile și scenarii, iar deciziile se iau rapid. În plus, răspunderea este una imensă. Se analizează fapte și opțiuni, se sintetizează și generalizează, unde lipsesc informații se aproximează cu ajutorul scenariilor etc. Desigur, sunt mulți experți și diverse straturi de filtrare și decizie până se ajunge la președinte. Dar, în această perioadă a istoriei, la președintele SUA ajung mai multe lucruri care trebuie știute și decise, decât erau înainte.
Pentru a opera eficient și simultan cu atât de multe informații, este nevoie de abstractizare. Iar, modul în care președintele Biden se exprimă, arată că acesta lucrează cu idei, iar detaliile, cum ar fi numele persoanelor și chiar calitatea exprimării sau comportamentul public trec, uneori, în planul secund.
Desigur, acest lucru poate fi neplăcut pentru oaspeții săi, dar nu înseamnă că Biden a pierdut controlul asupra esenței mesajului pe care-l transmite. Mesajele sale au fost permanent clare și coerente în aceeași direcție a respectării normelor internaționale și a descurajării celor care intenționează să le schimbe prin forță. Din nefericire pentru întreaga planetă, acest gen de mesaje i-a ocupat cea mai mare parte din mandatul de președinte.
Sub conducerea lui Biden, într-o perioadă critică pentru securitatea globală, puterea formidabilă a Americii s-a transformat într-un scut nu într-o sabie, iar pentru asta este nevoie de multă tărie de caracter și de înțelepciune. Atât în ceea ce privește Ucraina cât și Israelul, SUA au optat pentru neescaladare, lumea fiind ținută cât mai departe de un nou război mondial.
A sprijini lupta Ucrainei de a-și apăra teritoriul și oamenii, dar fără a interveni direct, nu constituie escaladare. SUA au manifestat reținere inclusiv pentru arme de apărare cum ar fi sistemele Patriot și au dat cu greu aprobare pentru a fi folosite rachetele ATACMS împotriva teritoriului Rusiei și doar dacă Rusia își folosește propriul teritoriu pentru a deschide noi direcții de ofensivă.
În Orientul Mijlociu, premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a fost convins președintele Biden să renunțe la cele mai drastice planuri ofensive, inclusiv să nu ofere un răspuns dur Teheranului. A fost o victorie a păcii.
Desigur, cetățenii americani își vor alege ce președinte doresc. Poate nu mai au răbdare cu președintele Biden și vor un altul care să dea impresia de putere. Fiecare, din diferite motive, își va face propria alegere, care îi va influența, într-o anumită măsură, următorii patru ani din viață. Pentru americani, problema securității naționale ar putea părea una îndepărtată, și după cum preciza secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la summitul de la Washington, ”amenințarea la adresa Alianței nord-atlantice nu este una iminentă”.
Însă, dacă amenințarea va deveni vreodată iminentă, înseamnă, pe de o parte, că tot ce s-a făcut până atunci a fost aproape degeaba și autocrațiile sunt pe cale să câștige, iar pe de altă parte, că va fi nevoie pe mai departe de toată înțelepciunea din lume pentru a se menține pacea și libertatea în același timp.
Autocrațiile nu se vor simți niciodată confortabil atâta timp cât există o Americă liberă. De aceea, ținta lor primară va fi întotdeauna America. Dar, pentru a ajunge acolo, trebuie mai întâi să treacă de Europa. Astfel, America are nevoie de Europa și, în aceeași măsură, Europa are nevoie de America.
Europa actuală, lăsată singură, nu este capabilă nici măcar să recunoască amenințarea, iar despre pregătirea unui răspuns comun și viabil de descurajare și apărare nicio șansă. Chiar în interior, în nucleul ei care este Uniunea Europeană, sunt diferențe majore și, posibil, ireconciliabile, despre cum este privită Rusia.
Ungaria, fără niciun fel de mandat și profitând de președinția rotativă a UE, încearcă să promoveze la nivel internațional interesele Rusiei și se opune sprijinului militar pentru Ucraina. Desigur, Ungaria face parte și din NATO, dar greutatea Americii contează. Însă, în eventualitatea unei Europe singure sau șubrezite, cu un centru și un sud-est care încă nu-și înțeleg locul și viitorul, lucrurile devin mai complicate, chiar și pentru America.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.
