În 2010, pe fondul tensiunilor crescânde ale programului nuclear al Iranului, Statele Unite au instituit sancțiuni economice Teheranului.
Pe 8 mai 2018, preşedintele american Donald Trump a anunţat că va retrage Statele Unite al Americii din acordul nuclear iranian.
În 2015, sub prevederile JCPOA (Joint Comprehensive Plan of Action), Iran a fost de acord să oprească programul nuclear clandestin şi să permită efectuarea unor inspecţii internaţionale în schimbul eliminării sancţiunilor economice impuse de SUA. Sfârșitul înțelegerii nucleare, prin retragerea SUA din acord, a însemnat un nou început pentru un set de sancțiuni economice împotriva Iranului care, de-a lungul deceniilor, au zguduit destul de bine economia iraniană și relațiile în Orientul Mijlociu.
Evoluţia tensionată a sancțiunilor SUA-Iran
1979
Noiembrie: Statele Unite impun sancțiuni după ce studenții iranieni au luat cu asalt Ambasada SUA din Teheran, unde au luat ostatici mai mulţi cetăţeni americani pe care i-au ţinut captivi timp de 444 de zile începând din noiembrie 1979. Președintele american Jimmy Carter a încercat fără succes să-i elibereze, inclusiv prin autorizarea unei operaţiuni militare de salvare. Iranienii nu au eliberat ostaticii decât după ce Ronald Reagan la înlocuit pe Carter în 20 ianuarie 1981.
Statele Unite au rupt relațiile diplomatice cu Iranul în 1980, în mijlocul acestei crize. Statele Unite au impus, de asemenea, prima rundă de sancțiuni împotriva Iranului. Preşedintele Jimmy Carter a interzis importurile de petrol iranian, a înghețat activele guvernului iranian în valoare totală de 12 miliarde de dolari, în băncile americane din SUA și a interzis mai târziu comerțul cu Statele Unite și călătoria în Iran în 1980.
Înghețarea activelor guvernului iranian a fost în cele din urmă extinsă la un embargo comercial complet până când un acord a fost semnat cu Iranul în 1981. Cele mai multe active au fost deblocate și embargoul a fost ridicat după ce ostaticii au fost eliberaţi.
1984-1987
Pe 19 ianuarie 1984, Administrația Reagan a declarat Iranul ca fiind unul dintre statele sponsor al terorismului, deoarece a acordat în mod repetat "sprijin pentru acte de terorism internațional". Această etichetă pusă Iranului aduce cu ea sancțiuni uriașe din partea SUA.
În momentul în care Iranul a început să amenințe blocarea traficului naval care trece prin Golful Persic și Strâmtoarea Hormuz, în 1987, Ronald Reagan a autorizat o escortă navală pentru navele civile și a semnat un nou embargo împotriva importurilor iraniene. Statele Unite au interzis, de asemenea, şi vânzarea de produse "cu dublă utilizare" către Iran - bunuri civile cu posibilitate de implementare în sectorul militar.
1992
În anul 1992, Congresul American adoptă Legea privind neproliferarea armelor din Iran şi Irak. Legea declară ,,că politica Statelor Unite este de a se opune oricărui transfer de bunuri sau tehnologii în Irak sau Iran ori de câte ori există motive să creadă că un astfel de transfer ar putea contribui la achiziționarea de arme chimice, biologice, nucleare sau arme convenționale avansate. "
1995-1997
Președintele Bill Clinton a extins sancțiunile SUA împotriva Iranului în 1995. An în care Iranul a fost numit în continuare stat sponsor al terorismului, iar președintele Clinton a luat această decizie pe fondul temerii generale faţă de armele de distrugere în masă. El a interzis orice implicare a Statelor Unite în industria petrolieră iraniană. Tot în 1995, Conoco (corporație americană multinațională în domeniul energiei) și Iranul au anunțat încheierea unui contract în valoare de 1 miliard de dolari care ar fi oferit companiei americane un acces fără precedent la două câmpuri petroliere iraniene. Administrația Clinton a intrat în acțiune, pretinzând că respectivul contract amenință securitatea națională a Statelor Unite. Conoco a renunțat la acord, iar Clinton a interzis companiilor americane să participe la negocierile cu Iranul. Acest lucru a fost consolidat în continuare prin Legea privind sancțiunile din Iran și Libia din 1996.
La 5 august 1996, Congresul american adoptă Legea sancțiunilor Iran-Libia, mai târziu cunoscută sub numele de Legea sancțiunilor din Iran. Acesta urmărea să sancționeze entitățile care investesc în industria petrolieră a Iranului, ceea ce ar permite accesul la fonduri pentru dezvoltarea sau achiziționarea de arme de distrugere în masă sau de finanțare a terorismului. Legea cerea Statelor Unite să pună în aplicare sancțiuni împotriva companiilor străine care investesc mai mult de 20 de milioane de dolari pe an în sectorul petrolului sau al gazului din Iran. Cu toate acestea, sancțiunile nu sunt puse în aplicare, după ce țările europene protestează vehement.
Bill Clinton ia decizia de a interzice toate investițiile americane în Iran în 1997, precum și ultimele şi cele mai mici activităţii de comerț american rămase cu Iranul. Preşedintele american a încurajat, de asemenea, alte țări să urmeze exemplul SUA şi să recurgă la astfel de masuri.
2002
În 2002, comunitatea internațională a aflat că Iranul a îmbogățit uraniul și că dezvoltă un program nuclear. Statele Unite suspectau de mult Iranul că lucrează la un program nuclear sub acoperire, iar când președintele George W. Bush a numit Teheranul o parte a "axei răului", după atacurile din 11 septembrie, relațiile diplomatice dintre cele două țări au început să se degradeze.
În cel mai scurt timp, SUA s-a străduit să înghețe activele persoanelor și companiilor care aveau legături cu Iranul. Întrucât comunitatea internațională a exercitat presiuni asupra Iranului, SUA și-au înăsprit sancțiunile existente, le-au impus mai viguros și-au impus sancțiuni mari băncilor și persoanelor care nu respectau aceste reguli.
2007
Pe 24 martie 2007, Consiliul de Securitate al ONU, răspunde nerespectării de către Iran a cererii sale de a suspenda îmbogățirea uraniului, adoptând în unanimitate Rezoluția 1747, prin care se impun sancţiuni împotriva Iranului în legătură cu programul său nuclear.
2008
Pe 3 martie 2008, Consiliul de Securitate al ONU adoptă Rezoluția 1803. Această rezoluţie vine în completarea celei din 2007 şi extinde sancțiunile împotriva Iranului, deoarece acesta a continuat să lucreze la programul său nuclear.
2010
9 iunie: Consiliul de Securitate al ONU adoptă Rezoluția 1929. Rezoluţia interzice Iranului să efectueze teste de rachete balistice cu capacitate nucleară și impune un embargo asupra transferului de arme către Iran.
24 iunie: Congresul american adoptă o legea cuprinzătoare privind sancțiunile. Aceste sancțiuni vizează firmele care investesc în sectorul energetic iranian, care vând petrol rafinat către Iran şi băncile străine care fac afaceri cu bănci iraniene.
26 iulie: Uniunea Europeană este de acord cu adoptarea unui set de sancțiuni împotriva Iranului. Aceste sancțiuni vizau "oamenii, companiile și sectoarele implicate direct în programul nuclear al Iranului și în alte domenii."
2011
31 decembrie: Congresul american adoptă legislația care permite Statelor Unite să impună noi sancțiuni băncii centrale din Iran și să sancționeze băncile din țările terțe, care importă petrol iranian, dacă nu reduc în mod semnificativ aceste importuri în termen de șase luni.
2012
Ianuarie: Uniunea Europeană este de acord să interzică importurile de petrol iranian. Congresul american extinde amenințarea cu "sancțiuni secundare" împotriva companiilor care fac afaceri cu Iranul, prin intermediul Legii privind reducerea amenințărilor cu Iranul și a legii privind drepturile omului din Siria (TRA). TRA tratează, de asemenea, interdicția generală privind persoanele care desfășoară activități comerciale în Iran în orice entitate străină deținută sau controlată de o persoană din SUA.
2013
Ianuarie: Congresul SUA extinde în continuare, prin Legea privind libertatea și contraproliferarea Iranului (IFCA), sancțiunile împotriva companiilor care desfășoară activități în Iran.
20-24 noiembrie: Iranul se întâlnesc la Geneva în formatul 5 + 1. Ministrul iranian de externe Javad Zarif și Înaltul Reprezentant al UE, Catherine Ashton, care conduce echipa de negociere a formatului 5 + 1, semnează Planul Comun și Cuprinzător de Acțiune (JPOA) pe 24 noiembrie. JPOA precizează că Iranul trebuie să oprească îmbogățirea uraniului și să permită accesul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) la monitorizarea siturilor nucleare iraniene.
Statele Unite se angajează să ridice amenințările cu sancțiuni asupra companiilor străine care se ocupă de sectorul auto iranian sau de achiziționarea de produse petrochimice iraniene.
2014
20 ianuarie: AIEA constată că Iranul respectă termenii Acordului JPOA. Statele Unite și UE declară că au luat măsuri pentru a renunța la sancțiunile specifice.
2015
14 iulie: Iranul se întâlneşte în formatul 5 + 1 - Statele Unite, Regatul Unit, Franța, Rusia, China și Germania – şi semnează Planul Comun și Cuprinzător de Acțiune (JCPOA). În cadrul acordului, Iranul este de acord să ia măsuri pentru a reduce programul său nuclear în schimbul unei relaxări semnificative a sancțiunilor venite din partea SUA, ONU și UE.
20 iulie: Consiliul de Securitate al ONU adoptă în unanimitate Rezoluția 2231 care aprobă acordul nuclear și ridicarea sancțiunilor nucleare ale Consiliului de Securitate asupra Iranului, odată ce condițiile stabilite în acord sunt îndeplinite.
18 octombrie: Formatul 5+1 adoptă oficial acordul nuclear. Iranul începe să ia măsuri pentru a reduce programul său nuclear. Administrația Obama eliberează derogări de la sancțiuni în domeniul nuclear, care au intrat în vigoare în ziua implementării acordului. U.E procedează la fel ca Statele Unite şi adoptă legislația care ridica sancțiunile nucleare.
2016
16 ianuarie: AIEA verifică dacă Iranul și-a îndeplinit angajamentele în cadrul acordului nuclear. Data de implementare este anunțată, iar Rezoluția 2231 a Consiliului de Securitate al ONU intră în vigoare. Statele Unite ridică sancțiunile secundare asupra Iranului. În timp ce aceste sancțiuni secundare sunt ridicate, sancțiunile "primare" ale SUA asupra Iranului rămân în vigoare. Aceste sancțiuni interzic cea mai mare parte a activității comerciale dintre Statele Unite și Iran, inclusiv exportul către Iran al majorității bunurilor sau serviciilor din SUA.
2017
17 mai: Administrația Trump reînnoiește derogările de la sancțiuni.
17 iulie: Administrația Trump atestă fără echivoc conformitatea Iranului cu JCPOA.
13 octombrie: Președintele american Donald Trump a afirmat că nu mai poate certifica că Iranul respectă acordul nuclear încheiat în 2015, și a avertizat că ar putea în cele din urmă să-l denunțe total. Vorbind la Casa Albă în 13 octombrie, Trump a criticat dur Iranul pentru programul său nuclear și de rachete balistice și pentru sprijinul acordat grupurilor extremiste din Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, el renunță din nou la sancțiuni.
2018
12 ianuarie: Trump renunță la derogări privind sancțiunile legate de programul nuclear al Iranului. Preşedintele SUA a afirmă că nu va mai face derogari de la sancţiuni, cu excepția cazului în care Congresul va adopta legislația pentru a "repara" ceea ce el descrie ca fiind defectuos în acord.
8 mai: Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul în anul 2015. Donald Trump a argumentat că el lansase de mult timp avertismente în legătură cu Acordul nuclear iranian, pe care l-a catalogat drept "defectuos", "decăzut şi putred", o "ruşine" pentru el, în calitatea de "cetăţean american".
Liderul de la Casa Albă a susţinut atunci că Iranul încearcă să fabrice arme atomice, oferind asigurări că Statele Unite nu vor permite acest lucru.
"După consultări cu aliaţii, îmi este clar că acest Acord nu poate împiedica activităţile atomice iraniene. Anunţ astăzi retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear iranian", afirma Donald Trump.
"Imediat, voi semna un decret prezidenţial prin care voi începe reactivarea sancţiunilor contra Iranului. Pentru regimul iranian, vom reinstitui cel mai înalt nivel de sancţiuni economice. Orice naţiune care oferă ajutor Iranului în încercarea de a se dota cu arme nucleare va fi, de asemenea, sancţionată puternic de Statele Unite. America nu va fi ţinută ostatică prin arme nucleare. Nu vom permite ca oraşele americane să fie ameninţate cu distrugerea, nu vom permite unui regim care scandează «Moarte Americii!» să obţină acces la cele mai letale arme de pe Terra", mai spunea Trump.
7 august: a intrat în vigoare primul set de sancțiuni economice americane impuse Iranului. Primul val de sancțiuni impuse Iranului din momentul în care Donald Trump a retras SUA din Acordul nuclear cu Iranul, vizează o varietate de exporturi iraniene, sistemul financiar al țării și capacitatea Iranului de a intra în sistemul financiar global. Vor fi afectate şi industria auto şi exporturile de covoare şi mărfuri alimentare din Iran, precum şi importurile de grafit, aluminiu, oţel, cărbune şi unele aplicaţii software. De asemenea, Iranului i se interzice achiziţionarea anumitor avioane.
Peste încă trei luni se vor activa şi măsuri împotriva băncii centrale a Iranului. În noiembrie vor fi reintroduse şi sancţiunile împotriva sectorului energetic, iar SUA încearcă să convingă alte ţări să îşi reducă importurile de ţiţei iranian.
Surse:
atlanticcouncil.org: Ashish Kumar Sen-A Brief History of Sanctions on Iran
thoughtco.com: Steve Jones-A History Of U.S. Sanctions Against Iran
edition.cnn.com: Josh Levs-A summary of sanctions against Iran
history.com: Erin Blakemore-he Tense History of U.S.-Iran Sanctions, from the Hostage Crisis to the Nuclear Deal
bbc.com: US vows 'strongest sanctions in history' on Iran
mepc.org: Nikolay A. Kozhanov-U.S. Economic Sanctions against Iran: Undermined by External Factors
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
