O grupare de hackeri dezvăluie prețurile la care Rusia cumpără dronele iraniene Shahed-136. Cel puțin 2 tone de aur ar fi plecat spre Teheran

Cătălin Costea |
Data publicării:
Dronă rusă Geran 2 (Shahed)
Dronă rusă Geran 2 (Shahed)

Pe 4 februarie, gruparea de hackeri Prana Network a anunțat că a spart cu succes serverele de e-mail ale firmei Sahara Thunder, o companie-paravan a Corpului Gărzilor Revoluției Islamice care intermediază vânzările de armament din Iran către Rusia.

Serverele accesate de hackeri conțineau un volum semnificativ de date despre producția de drone de atac Shahed-136 pentru Rusia, informații care au fost făcute publice pe internet.

Printre documente s-au găsit informații privind localizarea producției de drone de atac iraniene în zona economică specială „Alabuga” din Rusia, precum și despre procesul de negociere, unde sunt menționate volumele de producție și costurile dronelor.

În documentele schimbate între cele două părți nu este utilizată denumirea în clar a produsului fabricat, pentru toate referirile la drone fiind utilizată denumirea codificată „Barcă cu motor de tip Dolphin 632”.

Potrivit informațiilor apărute în 2022 și în media internațională, Rusia intenționează să producă 6.000 de drone iraniene sub licență, la unitățile sale, într-o perioadă de doi ani și jumătate.

La începutul negocierilor dintre părți, cea iraniană a anunțat un preț de pornire de 23 de milioane de ruble pe unitate (375.000 de dolari). Cu toate acestea, pe parcursul negocierilor s-a ajuns la un acord la nivelul de 12 milioane de ruble (193.000 USD) pe aparat la o comandă de 6.000 de unități, sau de 18 milioane de ruble (290.000 USD) pentru o comandă de doar 2.000 de unități.

Prețul total al contractului de producție și vânzare, inclusiv transferul de tehnologii, echipamente, 6.000 de seturi de UAV și software era de 108,5 miliarde de ruble (1,75 miliarde de dolari).

Ulterior, conform planurilor din 2023, după localizarea completă a producției, cu aprovizionare minimă de componente iraniene, prețul la care o dronă ajunge să fie transferată clientului, este de 14,9 milioane de ruble (165,5 mii USD).

Interesant este că strict pentru producția unui aparat Shahed-136 în Rusia în 2023 cheltuielile estimate erau de doar 4,4 milioane de ruble (48,8 mii USD). Foarte probabil, diferența mare dintre cheltuielile de producție și prețul la care partea rusă poate beneficia efectiv de produs se datorează plăților fixe pentru producția licențiată, costuri suplimentare și investiții în întreprindere.

Potrivit altor documente făcute publice de hackeri, Federația Rusă își desfășoară tranzacțiile financiare și plățile cu Iranul, cel puțin parțial, în aur.

Astfel, în februarie 2023, organizația „Alabuga Machines” a transferat 2.067.795 de grame de aur, în lingouri, companiei iraniene Sahara Thunder, foarte probabil ca plată pentru servicii și bunuri achiziționate.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel