În faţa camerelor de filmat, racheta Novator 9M729 a fost prezentată, în premieră, publicului într-un hangar al Parcului Patriot, un parc de distracţii consacrat istoriei şi echipamentelor militare.
Potrivit TASS, în cadrul briefingului din Parcul Patriot Ministerul rus al Apărării a prezentat ataşaţilor militari străini şi reprezentanţilor mass-media ruse şi străine un dispozitiv de lansare Iskander-M, echipat cu patru rachete 9M729 şi un container mobil şi de lansare a acestui tip de rachetă.
În octombrie, preşedintele american Donald Trump a anunţat intenţia SUA de a se retrage din acest acord, pe motiv că Moscova nu îl mai respectă. Subiectul în dispută: racheta 9M729, capabilă să transporte un focos nuclear, şi care - susţin Statele Unite şi NATO - are o rază de acţiune mai mare de 500 km.
Rusia a negat de la început că 'nefondate' aceste acuzaţii, acuzând la rândul său Washingtonul de încălcarea INF, dar aceasta este prima oară când Moscova oferă mai multe informaţii publice privind racheta incriminată de Washington.
Nimeni din partea NATO, SUA, Marea Britanie, Franța și Germania nu a fost la prezentare deși au primit invitații
Prezent la această demonstraţie, ministrul rus adjunct de externe, Serghei Riabkov, a afirmat că Tratatul INF trebuie 'menţinut' şi că SUA sunt cele care trebuie 'să ia o decizie' în acest sens.
Luna trecută, Washingtonul a dat Moscovei un ultimatum de 60 de zile pentru a se conforma tratatului, cerând distrugerea rachetei, avertizând că în caz contrar la 2 februarie va declanşa procedura de retragere din acord.
Cererea SUA, 'adresată Rusiei' de a elimina într-o manieră verificabilă racheta de croazieră 9M729 este absolut inacceptabilă pentru Moscova, a insistat miercuri Serghei Riabkov în cadrul briefingului comun al Ministerului de Externe şi Ministerului Apărării de la Moscova consacrat rachetei 9M729, potrivit TASS.
La această prezentare nu au venit ataşaţii militari ai SUA, Marii Britanii, Franţei şi Germaniei, precum şi reprezentanţii misiunii militare a NATO din Rusia, cu toate că au fost invitaţi, au declarat pentru TASS surse din Ministerul rus al Apărării.
De asemenea, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că noua rachetă rusească poate lovi oraşe din Europa în câteva minute de la lansarea din interiorul teritoriului rus şi pot transporta focoase nucleare.
VIDEO cu prezentarea sistemului de rachete 9M729 de azi din apropiere de Moscova:
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News