Generalul de brigadă Kevin D. Admiral, commandant al Armor School, a anunțat pe contul său de Twitter că noile tancuri M1A2 SEPv3 au ajuns la Fort Benning.
@TRADOC @194thARBDE @316CAVBDE our new M1A2SEPV3s arrived and we excited. More will arrive later this spring. Our instructors can’t wait to start training our students and trainees on these BEASTS! #lethal pic.twitter.com/Yzfm26GJAx
— @52ndArmorCommandant (@52ndArmorCmdt) March 23, 2021
Generalul Kevin D. Admiral a mai precizat că în această primăvară, la Armor School, vor fi aduse mai multe tancuri M1A2 SEPv3, iar instructorii militari sunt nerăbdători să înceapă să pregătească studenții și cursanții şcolii care urmează să opereze aceste vehicule militare.
Primele tancuri M1A2 SEPv3 au ajuns anul trecut la militarii brigăzii de blindate americane Greywolf
În vara anului trecut, militarii brigăzii de blindate americane Greywolf au început să primească cea mai nouă versiune a tancului principal de luptă M1 Abrams M1A2C (SEP v.3). La momentul respectiv militarii brigăzii de blindate americane Greywolf precizau că această nouă versiune a tancului M1 Abrams răspunde cerinţelor şi standardelor armatei americane, ajutându-i astfel pe militarii să-şi îndeplinească mai uşor sarcinile în cadrul unor misiuni.
Câteva săptămâni mai târziu, după primirea primelor tancuri M1 Abrams M1A2C, militarii brigăzii de blindate americane Greywolf au efectuat primul exercițiu de tragere cu cea mai nouă versiune a tancului principal de luptă M1 Abrams.
Mai multe tancuri Abrams M1A2 SEPV3 pentru forţele terestre americane. Contract de peste 4,6 miliarde de dolari
Potrivit unui contract publicat de Departamentul Apărării al Statelor Unite (DoD) pe 18 decembrie 2020, compania General Dynamics Land Systems Inc., din Sterling Heights, Michigan, a primit un contract în valoare de 4,62 miliarde de dolari pentru a produce cea mai nouă versiune a tancului M1A2 Abrams, SEP v3, pentru armata SUA.
În comunicatul Pentagonului nu este specificat numărul de tancuri pe care GDLS urmează să le livreze, DOD precizând doar că anul 2028 este dată până la care contractul trebuie finalizat.
Cea mai nouă versiunea a tancului Abrams este recentul M1A2 SEPv3, fiind în prezent produs în serie la uzina de tancuri a Joint Systems Manufacturing Center, cu sediul în oraşul Limă, statul Ohio.
În anul 2017, Ashley Givens, purtătorul de cuvânt al Program Executive Office Ground Combat Systems (PEO GCS) a precizat că intenția armatei americane este de a actualiza întreaga flotă de M1A2 Abrams - peste 1.500 de tancuri - la standardul SEPv3.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News