Nouă adolescenți uciși de explozia unui obuz într-o școală coranică din Afganistan

Eduard Pascu |
Data publicării:

Cel puţin nouă adolescenţi au fost ucişi de un obuz de mortier care a explodat joi într-o şcoală coranică din provincia Takhar din nordul Afganistanului, transmite AFP, citând responsabili locali.

Conform Khalil Asir, purtător de cuvânt al poliţiei din districtul Ishkamish explozia, care s-a soldat şi cu şase răniţi, a fost provocată de un obuz de mortier care a fost introdus într-o madrasa (n.red. - școală într-o moschee). 'Anchetăm pentru a înţelege cum şi de ce obuzul se afla în interiorul clădirii', a adăugat el.

Primul bilanţ al exploziei a fost de şapte morţi, dar autorităţile au declarat ulterior că doi elevi au decedat în timp ce erau transportaţi spre spital. Explozia de joi a fost cea de-a treia petrecută într-un aşezământ religios în Afganistan în această lună, transmite Agerpres.

În prima explozie, survenită la 2 iunie şi revendicată de Statul Islamic, au murit un imam cunoscut pentru discursurile sale polemice, precum şi un credincios, într-o moschee de lângă Zona Verde, cartierul ultrasecurizat din centrul capitalei Kabul.

A doua explozie, rămasă nerevendicată, a ucis un alt imam în capitală şi trei credincioşi. 

Citește și: Jurnaliști uciși la Kabul

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel