"Infecţia este sub control în Norvegia, în timp ce Italia este la vârful crizei", a spus duminică ministrul norvegian al Sănătăţii, Bent Hoie.
"Acum este momentul potrivit ca noi să ajutăm o ţară care se confruntă cu provocări uriaşe", a adăugat el.
Echipa de specialişti norvegieni, formată din medici, asistente şi experţi în logistică, urmează a fi staţionată patru săptămâni în Lombardia, regiunea din nordul Italiei care e epicentrul crizei.
Echipa norvegiană, formată din 20-25 de persoane, este aşteptată să plece spre Italia cel mai devreme marţi, a spus Johnny Aslaksen, din partea forţei de apărare civilă din provincia Hordaland din sud-vestul Norvegiei.
Membrii echipei s-au oferit voluntar, iar unii au experienţă în combaterea epidemiei de Ebola din Africa de Vest, a spus el pentru televiziunea publică NRK.
"Solidaritatea în Europa nu este doar un exerciţiu teoretic, iar acum trebuie să arătăm ce înseamnă în practică", a declarat ministrul de Externe, Ine Eriksen Soreide, citat de Agerpres.
Ea a precizat că a discutat cu omologul său italian, Luigi di Maio, care a salutat oferta venită de la Oslo.
Norvegia, ţară cu o populaţie de 5,4 milioane de locuitori, înregistra duminică 71 de decese cauzate de COVID-19 şi circa 5.600 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News