Jurnaliștii norvegieni au precizat că fotografia a fost făcută în dimineața zilei de 07 octombrie, iar veridicitatea acesteia nu poate fi pusă la îndoială. În imagine apar șapte bombardiere strategice de tip Tu-160 și patru Tu-95MS dislocate pe aerodromul Olenya din Peninsula Kola.
Experții apreciază faptul că prezența aeronavelor Aviației cu rază lungă de acțiune din cadrul Forțelor Aerocosmice în această zonă va fi menținută pe termen lung. Se presupune că, în acest fel, Moscova trimite un semnal către Occident. De regulă, aceste avioane sunt dislocate la Baza Aeriană Engels din Regiunea Saratov, dar acum au fost transferate în nordul țării.
Până în urmă cu aproape două luni, amplasamentul aerodromului Olenya era gol, dar pe 21 august pe acesta au apărut primele patru bombardiere Tu-160. Pe 25 septembrie, acestora li s-au alăturat trei avioane de tip Tu-95MS.
Specialiștii intervievați au admis faptul că desfășurarea grupului de aviație la granița cu Norvegia poate fi legată de exercițiile Grom ale Forțelor Nucleare Strategice rusești, care, de regulă, au loc în luna octombrie. Cu toate acestea, ultima dată, calendarul exercițiilor a fost amânat din octombrie 2021 până în februarie 2022, ceea ce aproape a coincis cu începerea operației militare speciale a Rusiei în Ucraina.
“Desfășurarea și participarea bombardierelor strategice la exerciții reprezintă în sine o formă de descurajare nucleară. Așa că aceasta poate fi considerată ca parte a amenințărilor lui Vladimir Putin de a folosi arme nucleare”, a declarat analistul militar norvegian Lars Peder Haga.
Cu opinia acestuia este de acord și Katarzyna Zisk, profesor la Institutul pentru studii de apărare din Norvegia. După cum a precizat acesta, desfășurarea bombardierelor Tu-160 și Tu-95MS face parte din sistemul de descurajare pe care îl construiește președintele rus, Vladimir Putin, cu ajutorul căruia dorește să dea credibilitate amenințărilor sale.
Comentariul autorului: Din imaginea prezentată de publicația norvegiană mai rezultă faptul că pe aerodromul Olenya se mai află și 18 bombardiere cu rază lungă de acțiune de tip Tu-22M3. Acestea aparțin Regimentului 40 Aviație Mixtă din cadrul Diviziei 22 Aviație de Bombardament - Engels a Aviației cu rază lungă de acțiune (Aviația Strategică), bazat permanent pe aerodromul Olenya din Olenegorsk.
De asemenea, în apropierea acestora mai sunt amplasate alte opt aeronave necunoscute, probabil avioane de vânătoare. Acestea ar putea avea ca misiune asigurarea sprijinului aerian pentru bombardierele strategice și cu rază lungă de acțiune.
De regulă, exercițiul Forțelor Nucleare Strategice Grom se desfășoară în ultimele zile ale lunii octombrie. În ultimii ani, acesta a fost extins la nivelul Forțelor de Descurajare Nucleară, pe lângă armamentele nucleare strategice fiind implicate și armamente nucleare tactice (rachete Zircon, Kinzhal, Iskander și Kalibr).
La ultimul exercițiu Grom, desfășurat în luna februarie 2022, au fost lansate în total 11 rachete, din care două balistice intercontinentale, trei hipersonice și șase de croazieră.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News