Publicitate
În Israel, rachetele interceptoare SkyCeptor sunt folosite de sistemele de apărare aeriană David's Sling . Însă partenerul american al companiei israeliene Rafael – în dezvoltarea interceptorilor SkyCeptor – este compania americană Raytheon ( dezvoltatorul şi producătorul sistemelor de apărare antirachetă Patriot.
Din câte se pare, ambele companii au ajuns la concluzia că rachetele interceptoare SkyCeptor ar putea fi lansate cu uşurinţă şi de sistemele Patriot. O etapă de testare urmând să aibă loc în acest an.
Generalul israelian (R) Pini Yungman, șeful diviziei de sisteme de apărare aeriană și antirachetă a companiei Rafael, a declarat, într-un interviu pentru Breaking Defense, că Statele Unite analizează cu interes caracteristicile sistemul israelian de apărare antiaeriană David's Sling, deoarece acesta ulizează rachetele interceptoare SkyCeptor.
Generalul a confirmat că Rafael lucrează în strânsă colaborare cu compania americană Raytheon pentru a integra interceptorii SkyCeptor pe sistemele de apărare antiracheta Patriot ale US Army. O etapă de testare în acest sens, ’’demonstraţie completa’’ aşa cum a numit-o generalul Pini Yungman, ar urma să aibă loc anul acest, deoarece Raytheon vrea să demonstreze US Army ca Israelul deţine cea mai bună şi ieftină soluţie împotriva noilor tipuri de amenințări, cum ar fi rachetele de croazieră.
Rachetele interceptoare SkyCeptor sunt optimizate pentru a dobora rachetele balistice și de croazieră cu rază scurtă și medie de acțiune, dar și alte tipuri de amenințări avansate.
Acest lucru ar putea oferi bateriilor Patriot al US Army o opțiune mai puţin costisitoare împotriva unor amenințări aeriene care nu justifică utilizarea unor rachete interceptoare PAC-2, PAC-3 sau PAC-3 MSE de dimensiuni și costuri mult mai mari comparativ cu cele ale interceptorilor SkyCeptor.
Un expert israelian, care a vorbit sub condiția anonimatului, a declarat pentru Breaking Defense că SkyCeptor ar fi o soluţie mult mai bun pentru unele dintre cele mai frecvente amenințări cu care se confruntă SUA: rachetele interceptoare Patriot PAC-3 pot fi utilizate împotriva potriva rachetelor de croazieră şi nu numai, dar prețul unui singur interceptor PAC-3 este de trei până la patru ori mai mare decât costul de utilizare a unui interceptor SkyCeptor folosit de sistemul israelian David's Sling.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News