Noi amenințări lansate de Rusia pentru a da frisoane Occidentului: Putin spune că 95% din forțele nucleare ale Rusiei au fost modernizate

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Rachete balistice intercontinentale Topol-M
Rachete balistice intercontinentale Topol-M

Amenințările oficialilor ruși vin constant, iar declarațiile au un scop precis: slăbirea unității în rândul aliaților  NATO.

Rusia a amenințat cu „arma nucleară” de peste 30 de ori de la începutul războiului împotriva Ucrainei.

Desigur, în decembrie, Vladimir Putin a spus că Rusia „nu are nici interes, nici motiv” să intre în război cu NATO, dar mulți analiști își amintesc că președintele rus cu 24 de ore înainte ca tancurile rusești să invadeze teritoriul Ucrainei a spus că nu va exista război și că totul este „propaganda occidentală anti-rusă”.

Astăzi, cu ocazia Zilei Apărătorului Patriei, președintele Vladimir Putin a trimis noi mesaje îngrijorătoare, în care amenință voalat Occidentul. Evident, Putin nu-și permite (încă) discursul fostului președinte rus Dmitri Medvedev, care a spus, cu diferite ocazii, că armele nucleare rusești pot distruge orașele europene.

Liderul de la Kremlin declarat vineri că 95% din forțele nucleare strategice ale Rusiei au fost modernizate și că Forțele Aeriene tocmai au primit în dotare 4 noi bombardiere supersonice cu capacitate nucleară.

Putin a făcut aceste comentarii într-o declarație lansată pentru a coincide cu Ziua anuală a Apărătorului Patriei din Rusia, care sărbătorește armata, la o zi după ce a zburat cu un bombardier strategic Tu-160M ​​cu capacitate nucleară modernizat, scrie Reuters.

Liderul rus a lăudat militarii care luptă în invadarea Ucrainei, în ceea ce el a numit o „operație militară specială”, salutându-i drept eroi care luptă pentru „adevăr și dreptate”.

Dar și-a dedicat o mare parte din discursul său a ceea ce a spus că sunt realizările complexului militar-industrial.

Mesajul său este clar: triada nucleară a Rusiei - capacitățile ei strategice terestre, maritime și aeriene - sunt cu mentenanța la zi, fiind în permanență modernizate și în stare bună.

„Încorporând experiența noastră reală de luptă, vom continua să consolidăm forțele armate în toate modurile posibile, inclusiv eforturile de reechipare și modernizare în curs”, a spus Putin .

„Astăzi, ponderea armelor și echipamentelor moderne în forțele nucleare strategice a ajuns deja la 95%, în timp ce componenta navală a „triadei nucleare” este de aproape 100 la sută”, a adăugat el.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel