Nicolae Georgescu cere ca uniformele pentru Armată să devină o prioritate, pentru a evita incidente ca cele din Afganistan

Sursă foto: Ministerul Apărării Naționale, România - www.mapn.ro Facebook
Sursă foto: Ministerul Apărării Naționale, România - www.mapn.ro Facebook

Deputatul social-democrat Nicolae Georgescu, vicepreședintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din cadrul Camerei Deputaților, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei intendenței militare a Armatei Române, cere remedierea cu prioritate a unor probleme, cu care, în opinia sa, se confruntă militarii români.

Într-un comunicat de presă, emis către DefenseRomania, vicepreședintele Comisiei pentru apărare salută intendența militară, „o componentă importantă și cu o istorie bogată din cadrul Armatei Române pe care o aniversăm astăzi”.

„Gândul meu bun se îndreaptă spre reprezentanţii intendenţei militare care, cu dăruire, profesionalism, patriotism, multă pasiune şi muncă, o aşază la locul cuvenit şi respectat de ceilalţi militari.

Încă de la legiferarea sa în cadrul armatelor Principatelor Române şi până în prezent, intendenţa a cunoscut numeroase transformări şi reorganizări, devenind o componentă de bază din sistemul logistic al armatei române, având ca principii separarea activităților de comandă de cele administrative și aprovizionarea forțelor terestre cu materiale conform compatibilității cu structurile NATO”, a precizat demnitarul.

În continuare, în mesajul său, acesta a analizat câteva probleme cu care se confruntă în opinia sa personalul din comandamentul bazei logistice a Armatei României.

 

„Asigurarea soldaților cu uniforme și armament de înaltă calitate să fie declarată o prioritate”

 

Acesta a avansat câteva propuneri concrete, „cu speranţa că ele vor fi observate şi puse în practică de factorii de decizie”. Una din ele se referă la „asigurarea soldaților cu uniforme și armament de înaltă calitate” pentru a evita incidente precum cele din Afganistan, unde spune demnitarul, uniformele s-au decolorat rapid. 

Demnitarul român cere ca programul de înzestrare să pornească de la bază, precizând că „degeaba faci achiziții scumpe cum e cazul Himars și Patriot, dacă soldații suferă de lipsuri și remunerație insuficientă”.

„1. Crearea unui departament de achiziții al armatei cu adevărat funcțional, capabil să implementeze o strategie coerentă de înzestrare pe termen mediu și lung și care să fie capabil să participe la licitații clare și transparente și, mai ales, să ducă la bun sfârșit achizițiile în timp util.

2. Asigurarea soldaților cu uniforme și armament de înaltă calitate să fie declarată o prioritate. Incidente precum cel în care uniforme ale militarilor noștri din Afganistan s-au decolorat ușor, scămoșat rapid și au intrat la apă, nu trebuie să se mai repete niciodată. Uniforma militară este prima impresie pe care o face o armată în ochii lumii.

3. Continuarea programului de înzestrare de la bază în sus, de la echipamentul soldatului, hrană, comunicații, protecție, armament individual portabil, senzori, drone, completat cu soluții mobile de artilerie ușoară până la artilerie grea. Degeaba faci achiziții scumpe cum e cazul Himars și Patriot, dacă soldații suferă de lipsuri și remunerație insuficientă.

4. Deblocarea dotării cu autoturisme 4x4 ușor blindate, UAV-uri, torpile, modernizarea fregatelor și programul noilor corvete, achiziționarea bateriilor de coastă sau programul armei de asalt”, a transmis deputatul Nicolae Georgescu.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel