Neutralitatea Elveției, pusă sub semnul întrebării după scandalul de spionaj în favoarea CIA

S.I. Catalin |
Data publicării:

Neutralitatea sacrosantă a Elveţiei este pusă sub semnul întrebării de un scandal de spionaj în favoarea CIA şi a serviciilor de informaţii germane prin intermediul unei societăţi elveţiene, relatează miercuri AFP.

În centrul criticilor se află temerea că Berna a fost complice, cel puţin în mod tacit, a unor activităţi care umbresc reputaţia internaţională a ţării, gazdă a numeroase instituţii ale ONU şi organizaţii precum Crucea Roşie internaţională.

,,Buna Elveţie, neutră, nealiniată, găzduia o cvasi-agenţie de servicii de informaţii aliate", dezvăluie miercuri La Tribune de Geneve într-un editorial, estimând drept "foarte probabil" ca "Elveţia oficială" să fi "închis ochii" la aceasta, în numele neutralităţii sale.

Potrivit unei anchete desfăşurate de Washington Post, televiziunea germană ZDF şi radioteleviziunea elveţiană SRF, serviciile secrete americane au cumpărat în 1970 societatea elveţiană Crypto AG, lider pe piaţa maşinilor portabile de criptare, pentru a desfăşura împreună cu Germania ample activităţi de interceptare de comunicaţii confidenţiale.

Cele două agenţii "au trucat echipamentele societăţii, pentru a sparge uşor codurile pe care ţările (clienţii) le foloseau pentru a trimite mesaje criptate", potrivit anchetei publicate marţi.

Astfel, au putut fi adunate informaţii preţioase în timpul unor crize majore, cum au fost luarea de ostatici de la ambasada SUA din Teheran în 1979, Războiul Malvinelor (Conflictul Falkland) dintre Argentina şi Marea Britanie sau asasinatele politice din America Latină.

Guvernul elveţian a reacţionat afirmând că a numit la 15 ianuarie un jurist pentru a desfăşura "o anchetă" asupra subiectului şi "a clarifica lucrurile". Raportul acestuia ar urma să fie predat Ministerului elveţian al Apărării în iunie. Însă, guvernul a subliniat de asemenea dificultatea sarcinii, faptele fiind unele vechi, iar Crypto AG având în prezent alt proprietar.

"Evenimentele despre care este vorba au început în anii 1945 şi sunt dificil de reconstruit şi interpretat astăzi", a subliniat purtătoarea de cuvânt a Ministerului Apărării, Carolina Bohren, potrivit Agerpres.

Berna a anunţat de asemenea că a suspendat în decembrie licenţa generală pentru export acordată societăţilor care i-au succedat Crypto AG "până când vor fi efectuate clarificările ce se impun".

Măsuri insuficiente, în opinia mai multor formaţiuni politice, care cer o anchetă mai viguroasă decât "cercetările" anunţate de guvern.

Serviciile de informaţii elveţiene sunt "victimă sau complice"?, se întreabă Partidul Socialist pe Twitter, cerând "clarificări şi o anchetă completă".

Alte formaţiuni - Verzii, Partidul Democrat-Creştin (PDC) - au cerut la rândul lor clarificări şi au în vedere o comisie parlamentară.

Secţia elveţiană a Amnesty International (AI) se întreabă de asemenea în legătură cu responsabilitatea autorităţilor elveţiene. "Ce ştiau serviciile secrete elveţiene şi Consiliul Federal (guvernul) despre zborurile morţii, tortura şi dispariţiile de sub dictatura militară din Argentina? Şi ce au făcut ele cu aceste informaţii?", a notat AI pe Twitter.

Profund ataşată neutralităţii sale, Elveţia se ţine la distanţă de marile blocuri politice sau militare internaţionale şi nu a participat la niciunul dintre marile conflicte mondiale.

Însă mai multe cotidiane dezvăluie că buna reputaţie internaţională elveţiană furniza o excelentă acoperire SUA şi Germaniei pentru a organiza această operaţiune de spionaj.

Potrivit publicaţiei Tages-Anzeiger, "fie că este vorba despre incompetenţă, despre dorinţa de a acoperi agenţi ai unor servicii secrete străine sau de a profita de pe urma descoperirilor lor, lucrurile trebuie clarificate". "Este singura modalitate de a ieşi din această încurcătură", consideră publicaţia.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel