Potrivit lui Netanyahu, John Kerry, care a condus diplomaţia americană în al doilea mandat al preşedintelui Barack Obama, l-a invitat să facă ''o vizită secretă'' în Afganistan pentru a vedea acolo cum au creat Statele Unite ''o forţă militară care poate rezista singură în faţa terorismului''.
Mai mult, continuă Netanyahu, Kerry i-a sugerat că ''modelul Afganistanului'' era cel pe care Statele Unite îl doreau să fie adoptat pentru soluţionarea problemei palestiniene.
Însă Netanyahu i-a respins ''cu amabilitate'' invitaţia, întrucât încă de atunci nu credea în viabilitatea strategiei americane. ''Am estimat că de îndată ce Statele Unite vor pleca din Afganistan, totul se va prăbuşi. Este ceea ce, din nefericire, s-a întâmplat zilele acestea: un regim islamist extremist a cucerit Afganistanul şi l-a convertit într-un stat terorist care va pune în pericol pacea mondială'', notează fostul premier israelian, înlăturat din acest post în iunie anul acesta după ce a fost 12 ani la putere.
În opinia sa, Israelul ar fi obţinut în Palestina ''acelaşi rezultat'' pe care Statele Unite l-au obţinut în Afganistan dacă le-ar fi dat palestinienilor mai mult control şi ''frâiele'' teritoriilor ocupate şi s-ar fi creat astfel ''un stat terorist în Iudeea şi Samaria'' (denumirea biblică a Cisiordaniei) ce ar fi pus în pericol securitatea Israelului.
''Nu trebuie să avem încredere că alţii ne vor ţine în siguranţă, trebuie să ne apărăm singuri în faţa oricărei ameninţări'', este concluzia lui Netanyahu în urma acestui episod, el făcând astfel referire şi la Iran, principalul inamic al Israelului.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News