'Am lucrat foarte mult în ultimele săptămâni şi în ultimele zile pentru a ajunge la un acord global privind obiectivul retragerii ordonate a Marii Britanii. Nu suntem încă acolo', a declarat el înainte de a se întâlni cu cei 27 de miniştri ai afacerilor europene, fără ministrul britanic, pentru a pregăti discuţiile consacrate Brexitului în cadrul summitului european care începe miercuri la Bruxelles.
'Rămân multe teme deschise, între care Irlanda. Este nevoie de mai mult timp pentru a ajunge la acest acord global (...). Ne vom folosi acest timp cu calm, cu seriozitate pentru a ajunge la un acord global în următoarele săptămâni', a anunţat Barnier.
Mandatat să negocieze respectivul acord, Michel Barnier îi va informa pe miniştrii europeni despre stadiul negocierilor cu Regatul Unit şi le va explica de ce discuţiile de ultimă oră au eşuat duminică.
Negocierile continuă să se împiedice de măsurile care trebuie luate pentru a evita reinstalarea unei frontiere fizice între Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord, parte integrantă a Regatului Unit.
Liderii Uniunii Europene vor asculta, miercuri seara, explicaţiile premierului britanic Theresa May şi vor decide ce să facă în continuare, la un dineu de lucru la care vor participa cei 27 de lideri europeni. Ei ar urma să se pronunţe cu această ocazie asupra oportunităţii de a organiza un summit extraordinar la mijlocul lunii noiembrie.
'Totul este pe masă. Îi cerem Theresei May să examineze oferta făcută de cei 27. Putem avea un Brexit blând sau un Brexit dur', a avertizat ministrul francez pentru afaceri europene Nathalie Loiseau înainte de întâlnirea cu Michel Barnier.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News