Astfel, nava amiral a grupării, respectiv nava de patrulare spaniolă ESPS Rayo, și dragoarele ITS Viareggio din Italia și TCG Edincik din Turcia au părăsit Marea Neagră, după o prezență de 20 de zile în regiune. Acestea au intrat în acvatoriul Mării Negre pe 23 septembrie.
La ieșirea din Marea Neagră, specialiștii au semnalat prezența la bordul navei spaniole a mai multor containere aparținând unui organism subsidiar al NATO. Este vorba despre Centrul pentru Cercetare și Experimente Maritime din La Spezia al Organizației pentru Știință și Tehnologie.
Trebuie precizat faptul că, pe timpul șederii în Marea Neagră, gruparea navală a NATO a fost completată cu două nave de luptă din România și Bulgaria, ROS LT Lupu Dinescu și BGS Shkval.
Pe 28 septembrie, cele cinci nave ale NATO au intrat în apele teritoriale ale Gerogiei, unde au executat exerciții comune cu nave ale Pazei de Coastă georgiene. Acestea au vizat creșterea cooperării dintre Forțele Navale ale Georgiei și NATO, precum și întărirea capacității de apărare a statului georgian.
A fost pentru a doua oară în acest an, când nave ale SNMCMG-2 au efectuat o vizită în Georgia.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News