Nave de luptă ale Flotilei ruse din Marea Caspică au simulat executarea de atacuri cu rachete de croazieră Kalibr

Ionel Copcea |
Data publicării:

Departamentul pentru informare și comunicații în masă din cadrul Ministerului rus al Apărării a anunțat că, pe 18.10.2020, grupări navale de atac ale Flotilei din Marea Caspică au desfășurat exerciții comune cu echipajele stației de radiolocație dincolo de linia orizontului Podsolnukh. În timpul manevrelor, au fost perfecționate tehnicile de descoperire și distrugere a navelor de luptă ale adversarului convențional.

Potrivit scenariului exercițiului, stația de radiolocație a descoperit o grupare navală, cu elicoptere la bord, care a fost identificată ca aparținând adversarului convnețional. După ce au primit datele despre ținte de la stația Podsolnuh, fregatele Daghestan și Tatarstan, precum și navele mici purtătoare de rachete Veliky Ustyug și Uglich, au efectuat repartizarea acestora, pentru efectuarea unei lovituri simultane cu rachete.

Drept urmare, echipajele de luptă ale navelor au reușit să distrugă, cu succes, adversarul cu ajutorul rachetelor Kalibr. Echipamentul adversarului simulat a fost identificat ca fiind purtător de arme de înaltă precizie.

Reprezentanții Ministerului Apărării au menționat că una dintre principalele particularități ale radarului Podsolnukh constă în acțiunea sa dincolo de linia orizontului. Aceasta este capabilă să descopere obiecte aeriene și de la suprafața apei, la diferite altitudini, aflate atât în vizibilitate directă, cât și dincolo de linia orizontului.

Comentariul autorului: Deși reprezentanții ruși nu au menționat despre ce fel de lansări de rachete a fost vorba, probabil că acestea au fost efectuate în modul electronic (fără utilizarea efectivă a rachetelor). Cu toate acestea, nu este exclus ca, în perioada următoare, să fie efectuată și cel puțin o lansare practică a unei rachete de croazieră Kalibr.

Acest lucru ar da greutate manevrelor, care, potrivit specialiștilor militari ruși, reprezintă un avertisment adresat atât Azerbaidjanului, cât și Turciei, pentru implicarea în conflictul din Nagorno-Karabah.

Manevrele au început pe 16.10.2020 și se desfășoară în partea centrală a Mării Caspice, la nord de Peninsula Absheron. La acestea participă șase nave de luptă, șapte avioane și peste 400 de militari.

În ceea ce privește stația de radiolocație pe unde scurte Podsolnukh trebuie spus faptul că aceasta este destinată pentru descoperirea țintelor aeriene și de la suprafața apei la o distanță de până la 450 de kilometri. Stația este întrebuințată, în special, în cadrul sistemului de coastă pentru controlul situației aeriene și maritime, în cele 200 de mile marine ale zonei economice exclusive.

Podsolnukh poate să descopere și să escorteze, în regim automatizat, până la 300 de ținte navale și 100 aeriene. Aparatura acesteia este amplasată în containere speciale.

Stația de radiolocație a fost introdusă în serviciul de luptă al Flotilei din Marea Caspică în anul 2013.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel