Una dintre principalele afirmații făcute de Navalny este că președintele Rusiei a fost în spatele otrăvirii sale.
„Nu am nicio îndoială că Putin s-a aflat în spatele otrăvirii mele”, a precizat Navalny.
Presa europeană a informat că Navalny a răspuns la întrebările jurnaliștilor germani timp de aproximativ două ore. În acest timp „Navalny era emoționat și vesel”.
Potrivit observatorilor fenomenului, un astfel de comportament ar putea părea ciudat pentru cineva care se presupune că a fost atacat cu „arme chimice”. Însă, publicația germană scrie că Navalny a răspuns la întrebări cu mâinile strânse, ceea ce se poate numi „o reacție determinată de acțiunea unei neurotoxine”. Autorii articolului au precizat că Navalny a încercat să-și toarne apă dintr-o sticlă și a reușit numai cu mare dificultate.
După cum relatează presa poloneză, Navalny a fost deja externat din clinica Sharite și este păzit permanent. Interviul a fost realizat nu în clinică, ci în biroul de presă al trustului media german din Berlin.
De asemenea, aceasta citează o afirmație a lui Navalny potrivit căreia intenționează cu adevărat să se întoarcă în Rusia, pentru că „nu ar trebui să se teamă de nimic”. Navalny a încheiat spunând: Nu mi-e frică!
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News