Nava a ieșit astfel din Marea Neagră, după o perioadă de 19 zile petrecută în regiune.
Pe parcursul șederii în acvatoriul Mării Negre, HMS Trent a participat la o serie de exerciții de tip PASSEX cu nave de luptă din Bulgaria, România și Ucraina.
Activitățile acesteia au fost monitorizate de partea rusă, care a implicat forțe și mijloace aparținând Flotei din Marea Neagră și Serviciului de frontieră din cadrul FSB.
În prezent, în Marea Neagră nu se mai află nicio navă de luptă din statele neriverane ale NATO, după ce, recent, a părăsit zona și nava de patrulare franceză Commandant Birot.
În săptămânile următoare, mai multe nave de luptă, în special din SUA și Marea Britanie, vor intra în Marea Neagră pentru participarea la exercițiul ucraineano-american Sea Breeze-2021, planificat pentru perioada 28 iunie - 10 iulie. La acesta vor participa aproximativ 4.000 de militari, 40 de nave de luptă și auxiliare, 30 de avioane și elicoptere, precum și peste 100 de unități de tehnică militară (auto și blindate).
Ediția din acest an a exercițiului va avea loc pe fondul desfășurării în Europa a celor mai mari manevre militare din ultimii 30 de ani ale NATO, Defender Europe-2021. La activitățile desfășurate de la Marea Neagră la Marea Baltică și Marea Barents au participat peste 28.000 de militari, precum și sute de mașini de luptă, inclusiv Aviația Strategică a SUA.
Rusia, care se consideră vizată și amenințată de desfășurările de trupe NATO în Europa, a anunțat că va monitoriza foarte atent manevrele și va organiza activități militare de amploare, în contrapartidă.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News