NATO își extinde prezența navală în Marea Neagră: O fregată olandeză se va alătura celor două nave britanice așteptate în regiune

Ionel Copcea |
Data publicării:

Potrivit portalului UK Defence Journal, fregata olandeză HNLMS Evertsen se va alătura celor două nave britanice din compunerea grupării portavionului HMS Queen Elizabeth, pe care Londra le va trimite în Marea Neagră.

Publicitate

După cum a informat publicația britanică, gruparea portavionului este formată din: două distrugătoare de tip 45 - HMS Diamond și HMS Defender, două fregate de tip 23 - HMS Kent și HMS Richmond, două nave de sprijin - RFA Tidespring și RFA Fort Victoria, precum și distrugătorul american USS The Sullivans (DDG-68) și fregata olandeză HNLMS Evertsen (F805).

Conform planului inițial, în Marea Neagră trebuiau să se deplaseze un distrugător de tip 45 și o fregată de tip 23 din gruparea portavionului. Ulterior, s-a decis ca acestora să li se alăture și fregata olandeză de apărare antiaeriană HNLMS Evertsen. Data sosirii navelor în Marea Neagră nu a fost încă stabilită.

Vestea consolidării grupării navale a provocat o reacție de bucurie la Kiev, unde s-a afirmat că, “prin trimiterea unei fregate suplimentare în Marea Neagră, Marea Britanie întărește protecția Ucrainei împotriva agresiunii rusești”. În mod ironic, la Moscova s-a argumentat că “trei nave NATO vor proteja cu siguranță Ucraina împotriva Flotei ruse din Marea Neagră, pentru că numai două nu s-ar fi descurcat”.

Fregata HNLMS Evertsen (F805) a fost introdusă în dotarea Forțelor Navale ale Olandei pe 10 iunie 2005. Destinația de bază a navei este reprezentată de asigurarea apărării antiaeriene a grupărilor navale și a obiectivelor militare.

Comentariul autorului: Marea Britanie a anunțat recent că va trimite în Marea Neagră două nave de luptă în luna mai. Dacă data exactă nu a fost încă stabilită, înseamnă că acest lucru se va produce spre sfârșitul lunii, deoarece cu două săptămâni înainte trebuie notificată Turcia despre intenția de trecere prin Strâmtoarea Bosfor. Este posibil însă, ca termenul să fie mai scurt, iar partea turcă să fi fost informată deja despre sosirea navelor în Marea Neagră.

În ceea ce privește alăturarea fregatei olandeze la gruparea britanică, se poate aprecia faptul că autoritățile de la Londra se tem de o posibilă reacție a părții ruse, care a anunțat deja că pregătește o întâmpinare pe măsură a navelor Marinei Regale.

Pe de altă parte, măsura include și o latură politică, având în vedere transmiterea unui semnal clar de întărire a prezenței navale a NATO în Marea Neagră, pentru asigurarea securității maritime și sprijinirea statelor aliate și partenere din regiune.

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel