'L-am invitat pe Joe Biden să participe la un summit al NATO la începutul anului viitor, la o dată ce rămâne de stabilit, pentru a discuta subiecte importante, în special decizii de luat cu privire la menţinerea sau retragerea misiunii Alianţei în Afganistan', a anunţat Stoltenberg într-o conferinţă de presă.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a decis să reducă efectivele americane ale misiunii Resolute Support a NATO în Afganistan, care numără în prezent 11.000 de militari, dintre care mai mult de jumătate nu sunt americani, a precizat Stoltenberg.
'Misiunea va continua în pofida retragerii forţelor americane, care reduce prezenţa americană în Afganistan, dar vor trebui luate decizii dificile în 2021 dacă talibanii nu îşi vor respecta angajamentele', a insistat secretarul general al NATO.
'Nu avem nicio garanţie că negocierile de pace vor reuşi şi nu vom fi confruntaţi cu o dilemă. Fie Alianţa părăseşte Afganistanul şi ţara riscă să devină un nou sanctuar pentru teroriştii care desfăşoară operaţiuni contra noastră, fie NATO rămâne, cu o nouă misiune, dar va fi confruntată cu riscul de lupte', a explicat el.
Adaptarea NATO la noul mediu de securitate mondial, întărirea militară a Rusiei, ascensiunea Chinei, tensiunile între aliaţi sunt tot atâtea subiecte de abordat între liderii Alianţei la un viitor summit, a adăugat Jens Stoltenberg.
'Joe Biden este un mare partizan al NATO. El cunoaşte bine Alianţa, iar acesta este un lucru bun pentru noi', a subliniat Stoltenberg, într-o aluzie la dificultăţile întâmpinate în timpul preşedinţiei lui Donald Trump.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News