Publicitate
”NATO spune foarte clar că Rusia are o responsabilitate specială în punerea în aplicare a acordurilor (de pace) de la Minsk şi că ea trebuie să-şi retragă toate trupele, toţi ofiţerii din estul Ucrainei şi să înceteze să mai destabilizeze' acest teritoriu”, a declarat Stoltenberg aflat într-o vizită la Odesa (sudul Ucrainei).
Kievul şi Occidentul acuză Rusia că furnizează arme separatiştilor proruşi şi dispune de militari detaşaţi în estul Ucrainei, unde aproape 13.000 de persoane au fost ucise de la începutul conflictului cu cinci ani în urmă.
Moscova respinge cu vehemenţă orice implicare militară în Donbas, în pofida constatărilor făcute de numeroase media.
Sub impulsul noului preşedinte ucrainean Volodimir Zelenski, care a promis să restabilească pacea, Kievul şi separatiştii au început marţi retragerea trupelor într-un mic sector de pe linia frontului, în localitatea Zolote din regiunea Lugansk.
Armistițiu este încălcat
Condiţie prealabilă a unui summit de pace cu Rusia, această operaţiune a suscitat în Ucraina temeri privind 'capitularea' în faţa Moscovei.
'Salutăm toate eforturile vizând reducerea tensiunilor, retragerea trupelor şi asigurarea unei rezolvări paşnice a conflictului în estul Ucrainei', a adăugat Stoltenberg, lăudând în acelaşi timp 'eforturile de pace' ale lui Volodimir Zelenski, potrivit Agerpres.
'Dar ştim că mai este un drum lung de parcurs pentru că există încă încălcări ale armistiţiului', şi-a nuanţat el declaraţia într-o conferinţă de presă în portul Odesa, unde patru nave NATO se află în prezent.
Stoltenberg se află într-o vizită de două zile în Ucraina într-un demers de 'a arăta sprijinul NATO pentru Ucraina' în conflictul său cu Rusia, care în 2014 a anexat peninsula ucraineană Crimeea. El urmează să se întâlnească joi la Kiev cu preşedintele Zelenski şi să pronunţe un discurs în faţa deputaţilor ucraineni.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News