"Am prefera ca decizia să fie luată cât mai rapid posibil", a indicat Stoltenberg, la capătul unei întâlniri cu premierul belgian Charles Michel. Acesta din urmă a evocat întreg sprijinul belgian acordat Alianţei şi a promis o decizie referitoare la înlocuirea aparatelor F-16. "Noi am sistat tăierile la nivelul cheltuielilor de apărare şi am lansat o strategie în materie de investiţii", a subliniat el.
În timp ce SUA - ţara care contribuie cel mai mult la NATO - cer o împărţire mai echitabilă a poverii cheltuielilor din partea aliaţilor, Belgia se plasează în coada plutonului în materie de apărare.
Prim-ministrul a amintit angajamentul Belgiei de a pune capăt tăierilor bugetare la nivel militar. "Acest guvern a încercat să lanseze o strategie în materie de apărare. Vrem să realizăm cele trei obiective fixate. În acelaşi timp, mobilizarea mai multor mijloace, mai multor eforturi pentru investiţii şi pentru capacităţile operaţionale. Belgienii sunt prezenţi în mai multe operaţiuni efectuate în cadrul NATO. Noi vom fi prezenţi şi mai mult lunile următoare, în special în Afganistan şi în Irak", a indicat Michel.
Nu se ştie cu ce vor fi înlocuite
Secretarul general al NATO nu a dorit să se pronunţe în favoarea unui candidat pentru înlocuirea aparatelor F-16, dar şi-a exprimat totuşi dorinţa ca Belgia să facă o alegere "cât mai rapid posibil". "Principalul este ca noile aparate să fie operaţionale şi interoperabile cu sistemele NATO. Dar nu revine NATO să se pronunţe asupra acestui punct", a subliniat Stoltenberg.
Premierul belgian a afirmat la rândul său că procedurile în legătură cu investiţiile în ceea ce priveşte avioanele F-16 au fost lansate. "Guvernul s-a angajat să lanseze o procedură pentru înlocuirea aparatelor F-16 cu înfiinţarea unui grup de lucru format din experţi care va trebui să analizeze cele trei posibilităţi diferite ce vor fi discutate de executiv. Aceşti experţi se vor baza pe argumentele în favoarea unei prelungiri a utilizării avioanelor F-16 actuale, pe ofertele introduse în cadrul licitaţiei de oferte RfGP 'Request for Government Proposal' (F-35 american sau Eurofighter Typhoon britanic)", a spus premierul belgian. De asemenea grupul de lucru va discuta şi "propunerea guvernului francez pentru un parteneriat strategic cu participarea Germaniei", a adăugat el.
"Vrem să ne putem onora angajamentele şi să ne concretizăm viziunea strategică", a mai subliniat şeful guvernului belgian, amintind că procedura RfGP prevede luarea unei decizii cel mai târziu în luna octombrie.
Cei doi responsabili au abordat şi organizarea summitului NATO, preconizat pentru 11-12 iulie la Bruxelles.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News