Preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor a mai afirmat că, în trecut, Casa Albă s-a opus unor sancţiuni vizând "sectoarelor de informaţii şi de apărare" ruse. Cu alte cuvinte, "acelaşi sector care este acuzat de posibile ameninţări împotriva bărbaţilor şi femeilor noastre în uniformă", a subliniat ea, referindu-se la informaţiile despre primele ruseşti. "Orice s-ar întâmpla, trebuie să impunem sancţiuni (printr-un proiect de lege) şi să le punem în aplicare", a insistat Nancy Pelosi. Ea a mai acuzat Rusia că încearcă "din nou" să se amestece în alegerile americane, transmite Agerpres.
Nancy Pelosi s-a adresat jurnaliştilor după ce a fost informată despre acest dosar, împreună cu alţi oficiali cu rang înalt ai Congresului, de către şefii serviciilor americane de informaţii.
Potrivit New York Times, urmat de alte jurnale, serviciile americane de informaţii au ajuns la convingerea că Moscova a distribuit prime insurgenţilor pentru a ucide soldaţi americani în Afganistan. Iar aceste elemente figurau într-o notă scrisă care i-a fost transmisă preşedintelui la sfârşitul lunii februarie, potrivit cotidianului.
Afirmând că nu există consens asupra acestui caz în cadrul comunităţii de informaţii, Casa Albă a subliniat că preşedintele nu a fost informat despre acest caz. Ceea ce a ridicat întrebări despre gradul său de implicare în aceste dosare sensibile şi despre atenţia pe care el o acordă documentelor confidenţiale care îi sunt transmise.
"Bineînţeles" că Donald Trump trebuia să fie informat direct, chiar dacă afirmaţiile nu erau în întregime verificate, a reacţionat Nancy Pelosi. "Este de cea mai mare importanţă", a adăugat ea, reamintind că Donald Trump a propus recent din nou ca la viitorul summit G7 să fie invitat preşedintele rus, Vladimir Putin, exclus în 2014 din G8, la acea dată, pentru că a anexat Crimeea.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News