Antreprenorul, care conduce companiile SpaceX şi Tesla, a făcut declaraţia la evenimentul Air Warfare Symposium, organizat în Florida.
Musk a spus că trebuie să existe un competitor pentru F-35, iar acesta trebuie să fie o dronă controlată de la distanţă de un om, dar „cu manevrele augmentate de autonomie". „Nu înseamnă că îmi doresc ca viitorul să fie aşa. Dar pur şi simplu aşa va fi viitorul", a declarat Musk, potrivit citat de Mediafax.
El a avertizat în repetate rânduri în legătură cu pericolele reprezentate de inteligenţa artificială: „Era avioanelor cu reacţie a trecut. Este vorba despre drone acum."
Musk a declarat în trecut că inteligenţa artificială este mai periculoasă decât bombele nucleare. Americanul nu este împotriva dezvoltării acestei tehnologii, ci spune că ea trebuie folosită cu mare grijă. De altfel, Tesla foloseşte AI pentru sistemul său Autopilot care le permite automobilelor să se conducă singure.
Lansat la începutul anilor 1990, modelul ”stealth” F-35, produs de Lockheed Martin, este cel mai modern avion militar din lume.
Potrivit cifrelor oficiale, 390 de F-350 au fost livrate în lumea întreagă. F-35 este cel mai scump program de armament din istoria militară a SUA, cu un cost total estimat la aproape 400 de miliarde de dolari pentru armata americană, pentru un obiectiv de aproximativ 2.500 de aparate care urmează să fie produse în deceniile următoare.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News