Publicitate
În ultimii ani, Europa a început să discute de propriile capacități pentru a putea acționa autonom, dar cu Trump, aceste procese vor trebui accelerate considerabil. E vorba de consolidarea industriei militare sau achizițiile comune. Din cauza fragmentării (inclusiv în ceea ce privește industria militară), statele membre nu reușesc să acționeze unitar și eficient, ceea ce le pune în dezavantaj față de competitori globali precum China.
Raportul Draghi făcea o fotografie sumbră a situației în care se află statele europene: sunt folosite 17 tipuri diferite de tancuri, în timp ce industria americană produce doar unul. Prin urmare, Europa va trebui să se îndrepte spre armonizarea standardelor sale pentru a utiliza mai înțelept fondurile pe care le investește în apărare.
Cum reacționează motorul franco-german al Europei
Cancelarul german Scholz și președintele francez Macron au discutat, miercuri, pentru a discuta posibilele efecte ale revenirii lui Donald Trump la Casa Albă.
Pentru Franța și Germania, o victorie a lui Trump accentuează urgența de a-și consolida autonomia strategică și capacitățile de apărare, independent de SUA, mai exact proiectul de „Europă a apărării”. Victoria Trump va forța Europa să-și intensifice eforturile de apărare, notează Politico.
”Vom lucra în acest nou context pentru o Europă mai unită, mai puternică, mai suverană. În cooperare cu SUA și apărând interesele și valorile noastre", a scris Macron pe site-ul de socializare X.
„Uniunea Europeană trebuie să fie strânsă împreună și să acționeze într-o manieră unitară”, a spus Scholz reporterilor.
Reuters notează că ”Obținerea unității europene va fi totuși o provocare, nu în ultimul rând pentru că, în ultimii ani, Parisul și Berlinul au fost din ce în ce mai în dezacord cu privire la probleme, de la modul de finanțare a cheltuielilor sporite pentru apărare până la comerț, și în special tarifele la mașinile electrice din China”.
Pentagonul European?
La rândul lor, miniștrii apărării ai Franței și Germaniei au discutat, despre impactul revenirii lui Trump. Atenția Washingtonului se îndreaptă mai mult către regiunea Indo-Pacific, unde China este văzută ca un rival strategic cheie. ”Făcând acest lucru, SUA vor putea face mai puțin în Europa. Trebuie să umplem acest gol pentru a fi mai credibili în ceea ce privește descurajarea", a declarat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, după întâlnirea cu omologul său francez Sébastien Lecornu.
Germania și Franța au o contribuție semnificativă la apărare, fiind cele mai mari economii ale Uniunii Europene, dar Polonia are și un rol central de jucat ca cea mai mare țară a NATO din Europa de Est, a spus Pistorius. Marea Britanie și Italia ar trebui, de asemenea, să facă parte din cooperarea în domeniul apărării, iar ministrul german a spus că el și Lecornu își vor invita omologii din Varșovia, Londra și Roma la o întâlnire a celor cinci țări la Berlin, în următoarele două săptămâni.
Pistorius a adăugat că Statele Unite vor rămâne un aliat important, dar a subliniat că Europa nu își poate permite să lase „decalajele de capacități militare să crească”.
Ministrul francez Lecornu a cerut țărilor europene să-și continue eforturile de reînarmare. El a spus că Parisul va împinge NATO să analizeze mai bine contribuțiile militare reale ale aliaților – avioane de război, nave de război, trupe – în loc de a analizador cifra de 2%. „Curbele bugetare nu protejează, descurajează și apără, contribuțiile reale o fac”, a spus el.
Viitorul Ucrainei...
O altă îngrijorare pentru Europa este schimbarea politicii externe a SUA, în special în ceea ce privește războiul din Ucraina.
Trump se concentrează mai mult pe afaceri, tranzacții și va încerca să ajungă la un acord cu Putin, care să ducă la înghețarea conflictului. Deci, nu pace, nu armistițiu. În câteva luni com vorbi despre un conflict înghețat.
Trump a criticat nivelul de sprijin al SUA pentru efortul de război al Ucrainei și, înainte de alegeri, a promis că va pune capăt conflictului chiar înainte de a prelua mandatul, fără a explica cum.
Putin va cere ca Ucraina să nu fie în NATO și ca unele zone ucrainene să aparțină Rusiei, dar se pune întrebarea dacă SUA vor accepta.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News