Reprezentantul Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a amenințat în cadrul briefingului săptămânal, că Rusia este dispusă să ocupe regiunile ucrainene în care se află instituțiile diplomatice care aparţin statului rus.
Răspunzând la întrebarea dacă se ia în considerare posibilitatea transferării instituțiilor diplomatice rusești de la Kiev și Lviv în Donbasul ocupat, în ciuda mitingurilor permanente din faţa acestor instituții, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei Maria Zakharova a spus: ,,Vreau să amintesc faptul că la noi activează misiunile diplomatice ucrainene. Aici se află diplomați și noi îi protejăm. Dar oamenii au senzația că orice are o limită”, precizand că „Practica noastră istorică arată că uneori nu trebuie să mutăm misiunile diplomatice și că uneori acestea își schimbă doar funcțiile. De exemplu, noi am avut Consulat în Simferopol, acum acesta are funcția de reprezentanță a Ministerului de Externe în regiune”, a mai spus acesta, potrivit UNIAN și112.UA.
Ea a menționat şi faptul că Rusia s-a confruntat cu o serie de sancţiuni deoarece nici Ucraina, nici comunitatea internațională nu au recunoscut rezultatele unui referendum din 2014, desfășurat ,,legal’’ în peninsulă, potrivit 112.UA.
Crimeea a fost anexată de Rusia prin referendumul ilegal care a avut loc pe peninsulă în martie 2014. Anterior, militarii ruși au capturat toate obiectele militare strategice și clădirile principalelor organisme autoritare. Nici Ucraina, nici restul țărilor civilizate nu au recunoscut rezultatele referendumului.
Anterior, MAE rus a declarat că "poporul rus s-ar putea pierde răbdarea", privind relaţia cu Ucraina, ceea ce ar conduce la atacuri asupra instituțiilor diplomatice ucrainene aflate pe teritoriul Rusiei.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News