Rusia pretinde că SUA vrea să o elimine de pe piaţa armelor

S.I. Catalin |
Data publicării:
purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov
purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov

Sancţiunile adoptate joi seara de către SUA, primele împotriva unor entităţi străine pentru achiziţionarea de arme ruseşti, reprezintă un act de 'concurenţă neloială' pentru a 'elimina' Rusia de pe piaţa armamentului, a denunţat vineri Kremlinul, potrivit AFP, Reuters şi TASS.

,,Aceasta este o concurenţă neloială, o tentativă de a elimina un concurent al producătorilor americani cu metode care contravin normelor şi principiilor comerţului internaţional'', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

,,Aceste acţiuni sunt ostile, să spunem aşa, neprietenoase, imprevizibile şi, bineînţeles, continuă să cauzeze prejudicii relaţiilor bilaterale aflate şi aşa într-o stare jalnică'', a mai spus Peskov.

Administraţia preşedintelui american Donald Trump a impus joi sancţiuni armatei chineze pentru că a cumpărat avioane de luptă şi sisteme de rachete din Rusia, încălcând sancţiunile americane impuse Moscovei pentru presupusul amestec în alegerile din SUA, din 2016.

În plus, SUA au adăugat joi pe lista lor neagră alte 33 de persoane fizice şi entităţi juridice din Federaţia Rusă, având legătură cu industria de armament şi serviciile secrete, potrivit TASS.

Rusia menţine principiul reciprocităţii în ceea ce priveşte sancţiunile, dar constată că Statele Unite ale Americii au folosit prea des acest instrument pentru a reacţiona de fiecare dată, a spus Peskov, întrebat despre reacţia Moscovei la noile sancţiuni ale Washingtonului 'Vor fi luate măsurile care corespund cel mai bine intereselor Federaţiei Ruse', a adăugat el. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel