Spionajul degradează relaţiile diplomatice dintre Rusia şi Olanda

S.I. Catalin |
Data publicării:

Ministerul rus de externe a convocat-o luni pe ambasadoarea olandeză la Moscova, căreia i-a înmânat o notă de protest faţă de reţinerea şi arestarea unor cetăţeni ruşi, informează Reuters. Ministerul a apreciat că incidentul din Olanda a fost o provocare.

Olanda a anunţat joia trecută că a dejucat în aprilie o tentativă de atac informatic împotriva Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC).

Suspecţii reţinuţi erau patru presupuşi agenţi ruşi, care au intrat pe teritoriul olandez cu paşapoarte diplomatice şi au parcat un autoturism plin cu echipamente electronice în apropierea sediului din Haga al organizaţiei, cu scopul de a pătrunde de la distanţă în sistemul informatic.

OIAC ancheta în perioada respectivă otrăvirea cu agent neurotoxic Noviciok a fostului spion rus Serghei Skripal în Anglia.

Ulterior, Ministerul rus de Externe a afirmat că cei patru bărbați au fost trimiși pentru a testa securitatea informatică a rețelei de calculatoare a ambasadei ruse, nu pentru a intra în calculatoarele utilizate de OIAC, mai spune The Guardian.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel