Autoritățile ruse au decis să anuleze împrumuturile pentru cei care sunt gata să semneze un contract. Armata rusă va fi completată pe cheltuiala debitorilor băncilor.
Aspectul a fost evidențiat de Ministerul Apărării al Marii Britanii pe contul său de X (Twitter).
La sfârșitul lunii noiembrie 2024, Rusia a adoptat o lege care le va permite celor care au intrat/vor intra în serviciul militar după 1 decembrie 2024 să-și anuleze împrumuturile. Radierea va afecta împrumuturile de până la 10 milioane de ruble (aproximativ 100.000 USD) și se va aplica și soțiilor/soților, potrivit postării, din 30 decembrie, a Ministerului britanic al Apărării.
Latest Defence Intelligence update on the situation in Ukraine - 30 December 2024.
— Ministry of Defence ???????? (@DefenceHQ) December 30, 2024
Find out more about Defence Intelligence's use of language: https://t.co/ffho8LM8Ws#StandWithUkraine ???????? pic.twitter.com/1volmpSSgv
Legea se va aplica în plus față de programul de amânare a plăților creditelor pentru armata rusă. Organizația independentă de presă rusă „Mediazon” raportează că din octombrie 2022 au fost emise 411.000 de amânări la plată pentru credite ipotecare și împrumuturi personale.
Potrivit Ministerului britanic al Apărării, stimulentele financiare ale Rusiei pentru atragerea de noi recruți au, aproape sigur, ca scop să asigure o refacere suficientă a trupelor, forțele ruse suferind pierderi tot mai mari, care în prezent se ridică la peste 760.000 de morți și răniți și o medie, în noiembrie 2024, de 1.523 pe zi.
În ultima săptămână, armata rusă a pierdut aproximativ 1.700 de militari în fiecare zi, potrivit unui anunț din 30 decembrie al comandantului-șef al Forțelor Armate ucrainene, generalul Oleksandr Syrskyi. De asemenea, raportul operațional din dimineața de luni, emis Statul Major General ucrainean, arăta că forțele ruse au înregistrat 2010 morți și răniți în cursul zilei de duminică. În ultimele săptămâni, pierderile zilnice rusești au început, pentru prima dată în acest război, să treacă de 2.000 de oameni.
Stimulentele financiare vizează aproape sigur, de asemenea, reducerea probabilității ca Rusia să fie nevoită să efectueze mobilizări suplimentare, despre care conducerea rusă consideră că dăunează sprijinului public pentru război și crește riscul de a afecta în continuare emigrația pe scară largă, precizează Ministerul Apărării de la Londra.
Se estimează un impact negativ semnificativ asupra sectorului bancar rusesc în urma acestei măsuri.
„Este probabil ca anulările de împrumuturi să crească presiunea financiară asupra băncilor ruse în 2025, pe lângă presiunea din partea ratelor mari ale dobânzilor și a sancțiunilor. Acest lucru va reduce aproape sigur rezistența sectorului bancar de a răspunde unui potențial șoc economic”, a mai precizat Ministerului britanic al Apărării.
Conform datelor Centrului independent Levada, sprijinul pentru războiul cu Ucraina nu s-a schimbat din februarie 2022. Acum, aproximativ trei sferturi dintre ruși susțin războiul.
În octombrie 2024, cetățenii ruși erau împărțiți cu privire la întrebarea dacă ar anula sau susține începerea războiului dacă ar avea ocazia să se întoarcă în timp: 40% ar anula, 44% ar susține. Într-un an și jumătate, opinia publică pe această temă nu a suferit schimbări semnificative, precizează agenția de presă RBC Ucraina.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News