Momentul în care rachete de croazieră ruseşti zboară la joasă înălțime din Marea Caspică până în Marea Neagră, ţinta fiind Ucraina (Foto/Video)

Cristian Soare |
Data publicării:
Rusia lansează asupra Ucrainei nu numai rachete de croazieră Kh-101 din Marea Caspică, ci și rachete Kalibr. Sursa foto: Captura ecran YouTube.
Rusia lansează asupra Ucrainei nu numai rachete de croazieră Kh-101 din Marea Caspică, ci și rachete Kalibr. Sursa foto: Captura ecran YouTube.

Un material video care circulă pe rețelele de socializare pare să arate rachete de croazieră rusești zburând deasupra Mării Caspice spre Ucraina. Clipul, care a fost distribuit de mai multe canale Telegram, inclusiv canalul Crimean Wind, dar și de canalul pro-război Russian Military Informant, ar arăta rachetele îndreptându-se spre Ucraina, ca parte a masivului atac efectuat în data de 8 iulie.

Rusia a lansat unul dintre cele mai puternice atacuri ale sale din acest an pe data de 8 iulie, lansând cel puțin 40 de rachete pentru a lovi locuri de pe întreg teritoriul Ucrainei, inclusiv spitalul de copii Okhmatdyt din Kiev. Cel puțin 43 de persoane au fost ucise și aproape 200 au fost rănite în întreaga țară, potrivit președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

,,Momentul în care rachetele de croazieră rusești zboară deasupra Mării Caspice spre Ucraina la 8 iulie", s-a scris miercuri pe canalul de Telegram Crimeea Wind, fiind publicate mai multe imagini.

,,Două (n.r. rachete) Kalibr zboară în direcția țintelor lor, chiar pe deasupra capetelor unor pescari, la 8 iulie", a relatat Military Informant.

Youtube video image

După cum se poate observa în materialul video, două rachete de croazieră care zburau la joasă altitudine au atras atenția unor pescari care se aflau pe o barca în largul marii.

Unul dintre pescari, auzind un sunet neobișnuit, a început sa filmeze cu telefonul. Cel mai probabil, nu știa că era pe punctul de a surprinde o racheta de croazieră.

Pe măsură ce zgomotul se întețea, așteptarea a atins apogeul când prima rachetă a trecut la o altitudine remarcabil de mică, uimindu-i pe pescari. Cu toate acestea, momentul cel mai interesant urma să aibă loc. A doua rachetă a trecut și mai aproape, lăsându-i pe pescari înmărmuriți.

În urmă cu câteva zile, Rusia a lansat zeci de atacuri cu rachete asupra diferitelor ținte din capitala Ucrainei, Kiev, soldate cu mai multe zeci de victime.

Moscova a declarat că atacul cu aproximativ 40 de rachete asupra Kievului a fost o ripostă la atacurile ucrainene cu drone asupra centrelor economice rusești, cum ar fi centralele electrice și rafinăriile de petrol.

A fost, de asemenea, posibil un răspuns la atacurile cu rachete ucrainene asupra Crimeei, care este ocupată de forțele ruse.

Rachetele văzute zburând în apropierea grupului de pescari au fost identificate ca fiind "Kalibr".

În plus față de rachetele "Kalibr", armata rusă a folosit alte câteva rachete în atacurile sale recente asupra Kievului, inclusiv racheta hipersonică "Kinzhal", racheta tactică "Iskander-M", racheta hipersonică "Tsirkon" și rachetele de croazieră KH-59/KH-69.

 

Marea Caspică a servit mult timp ca loc de lansare pentru rachetele de croazieră

 

Au apărut rapoarte care confirmă că Rusia efectuează atacuri cu rază lungă de acțiune asupra Ucrainei folosind nave din Flotila Caspică cu rachete de croazieră Kalibr. Această afirmație este susținută de materialul video filmat de pescari ruși în Marea Caspică, care surprinde zborul a două astfel de rachete.

În mod interesant, absența unui motor turboreactor sub fuzelaj - care se găsește în mod obișnuit la rachetele Kalibr - indică faptul că acestea sunt într-adevăr rachete lansate de pe mare, mai degrabă decât rachete de croazieră Kh-101 lansate din aer. 

Data exactă la care a fost realizată filmarea este neclară, dar, potrivit comandamentului Forțelor Aeriene Ucrainene, cel mai recent atac rusesc cu rachete de croazieră Kalibr a avut loc pe 8 iulie. În timpul acestui atac, au fost lansate 14 rachete, dintre care 12 au fost interceptate și doborâte.

Interesant este faptul că raza de acțiune a rachetelor de croazieră Kalibr este estimată între 1 500 km și 2 500 km. Chiar și la capătul inferior al acestei raze, aceste rachete pot lovi zone vaste din Ucraina cand sunt lansat din Marea Caspică.

În plus, Flotila Caspică a Federației Ruse include trei mici nave purtătoare de rachete "Buyan-M", fiecare capabilă să lanseze până la 8 rachete Kalibr. Această flotilă are baza principală în portul Kaspiysk din Marea Caspică. 

În plus, Rusia poate transfera nave din flota sa din Marea Neagră în Marea Caspică. Acest transfer este posibil prin intermediul căilor navigabile care leagă Marea Neagră de Marea Caspică prin Marea Azov, râul Don, canalul Don-Volga și râul Volga. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel