Moldova respiră aer european. Maia Sandu, aproape de o victorie istorică pentru președinția Republicii Moldova

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Maia Sandu, președintele Republicii Moldova. Sursă foto: Maia Sandu Facebook
Maia Sandu, președintele Republicii Moldova. Sursă foto: Maia Sandu Facebook

Comisia Electorală Centrală (CEC) a furnizat primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din Republica Moldova.

Update, ora 23.15. După numărarea a 92%, Maia Sandu a trecut în frunte, cu 50,3%. Este de așteptat ca decalajul dintre cei doi să crească simțitor în favoarea Maiei Sandu. 

După numărarea a 82% din voturi, 51,52% au votat pentru Alexandr Stoianoglo, în timp ce Maia Sandu are 48,48%. La ora 22.20, diferența dintre cei doi este de 35.550.

Majoritatea secțiilor de votare din Diaspora, constituite pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova s-au închis în Europa.

Totuși, pe lângă voturile din Republică, rămân de numărat mare parte din cele peste 321.000 de voturi din Diaspora, acolo unde Maia Sandu a fost votată în primul tur de aproximativ 75-80% din moldoveni.

Până la ora 23.00, rămân deschise secțiile de vot din Portugalia, Regatul Unit (în turul 1, au votat în proporție de aproape 80% cu Maia Sandu - aprox. 12.000 de voturi).

În SUA și Canada (în turul 1, au votat în proporție de 80-85% cu Maia Sandu - aprox. 5.000 de voturi), votul se încheie spre dimineață.

”Participarea crește în secțiile de vot din Statele Unite! (...) Votul continuă și în Canada. Cetățenii din diasporă sunt așteptați să participe activ și să contribuie la viitorul Republicii Moldova. Fiecare vot contează, iar prezența fiecăruia dintre voi face diferența!”, se arată în mesajele MAE.

Alegeri pentru Presedintele R. Moldova - Secție de votare din New York

Imediat după ora 21, Maia Sandu a făcut o declarație de presă: ”Le mulțumesc celor care au participat la vot în toată țara, în special chișinăuienilor, care au participat în număr mare. Le mulțumesc și tinerilor, care au stabilit un record, precum și cetățenilor din diaspora, care au demonstrat o mobilizare exemplară. Vreau să mulțumesc și domnului Constantin Cojocari, care, la 105 ani, s-a dus de la Chișinău în localitatea de baștină” a declarat șeful statului.

Maia Sandu a venit și cu un apel către lucrătorii din secțiile de votare, indiferent pe cine reprezintă, să fie foarte atenți și să numere corect buletinele de vot.

Precizăm că, pe parcursul zilei, autoritățile din orașul Frankfurt, Germania, și orașele Liverpool și Northampton, Marea Britanie, au fost alertate că unele secții de votare ar fi minate. În urma verificărilor s-a stabilit că alertele au fost false. MAE-ul de la Chișinău a declarat că alertele cu bombă au avut drept scop oprirea procesului de votare.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel