Miza reală a unei noi tentative de demitere a lui Trump, fără precedent în istoria SUA. Dungaciu: Poate fi o sabie cu două tăișuri

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Sursă foto: Donald J. Trump - Facebook
Sursă foto: Donald J. Trump - Facebook

Profesorul Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, a analizat evenimentele politice fără precedent care se desfășoară în acest moment în Statele Unite ale Americii.

Democraţii au depus luni la Camera Reprezentanţilor un act de acuzare împotriva lui Donald Trump, prima etapă către deschiderea formală aşteptată în această săptămână a unei a doua proceduri de destituire a preşedintelui american.

A doua procedură de impeachment împotriva lui Donald Trump e fără precedent în istoria Statelor Unite ale Americii, în contextul în care Trump se află sub această procedură a doua oară în mandat.

Președintele în exercițiu Donald Trump este acuzat că a ''instigat la violenţă'' după evenimentele care au avut loc pe data de 6 ianuarie la Capitoliu.

„Vom vedea dacă va fi o lovitură pentru Donald Trump și dacă nu va fi o sabie cu două tăișuri. Democrații ar trebui să aibă în portofoliu ceva ce noi nu vedem în acest moment. 

Pentru că la cum arată datele palpabile, legislație și evoluții politice în SUA, practic această procedură de impeachment e imposibil de realizat în avantajul Partidului Democrat”, spune analistul politic, într-o intervenție la postul de televiziune Antena 3.

 

Republicanii care îl vor „out” pe Trump știu că în 2024 vor vota și trumpiștii

 

Dan Dungaciu a mai subliniat că deși Partidul Republican al președintelui Trump este scindat, existând persoane care și-ar dori îndepărtarea lui Trump de la putere, niciunul dintre acești senatori republicani nu ar dori ca Trump să fie îndepărtat prin votul lor. Asta pentru că în 2024, susținătorii lui Donald Trump vor ieși din nou la urne. Amintim că Donald Trump a fost votat de aproximativ 74 de milioane de americani.

„În cazul în care procedura trece de Cameră, pentru a putea fi dusă la capăt ea mai are nevoie de două treimi dintre senatori. Asta înseamnă să voteze cam 20 de senatori republicani din Congres.

Acest lucru e greu de obținut pentru că, indiferent de atitudinea față de Donald Trump, chiar senatorii republicani care nu-l iubesc pe Trump și-ar dori ca impeachmentsă se petreacă fără implicarea lor. Ar dori ca Trump să lase locul liber pentru alegerile din 2024, dar nu ar dori ca acest lucru să se întâmple cu mâna lor, fiindcă suporterii lui Trump vor fi cei care vor vota și la următoarele alegeri. Prin urmare republicanii care nu îl iubesc pe Trump nu ar vrea să fie implicați în acestă chestiune”, a mai precizat Dan Dungaciu, care a amintit și de midterm election, alegerile care vor avea loc la mijlocul mandatului lui Joe Biden.

„Prin această procedură riscăm ca 20 ianuarie, momentul în care Joe Biden va fi învestit, care se petrece sub stindardul America Unită, să fie pus în umbră de acestă tentativă politică foarte importantă pentru democrați care dacă nu o vor duce până la capăt se va putea întoarce împotriva lor, chiar dacă nu pe termen scurt, ci pe termen mediu și pe termen lung”, a conchis Dan Dungaciu.

Amintim că președintele Donald Trump le-a transmis susținătorilor săi, după ce pe unii care au luat cu asalt Capitoliu i-a „certat”, că „extraordinara noastră călătorie abia acum începe”, fapt clar că nu va ieși din politică și va încerca să atragă și electoratul trumpist care nu este republican prin tradiție.

În acest sens, o miză reală pentru democrați a acestei proceduri de destituire a președintelui în exercițiu Donald Trump sunt alegerile din 2024, Trump anunțându-și deja intenția de a candida. Ori un președinte destituit din funcție nu mai are dreptul de a candida la un alt mandat iar Trump își va pierde toate privilegiile care decurg din funcția de fost președinte al Statelor Unite ale Americii.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel