Sindromul Havana reprezintă unul din misterele medicale ale lumii contemporane. Atacuri neașteptate de vertigo, țiuituri severe în urechi, dureri de cap cronice și de maximă intensitate, lipsa somnului sau oboseală cronică sunt doar câteva din efectele a ceea ce medicii au denumit, la pachet, sindromul Havana.
A luat numele capitalei cubaneze pentru că acolo s-au înregistrat primele cazuri în rândul agenților CIA din cadrul celebrului serviciu de activități clandestine, care începând cu 2016 și 2017 au început să acuze diverse senzații auditive, vizuale, apoi neurologice extreme. Atunci când agenții americani s-au plâns că acest sindrom efectiv invalidează activitatea lor cotidiană, afectând viața lor, șefii din CIA au ignorat fenomenul. Gina Haspel, prima femeie director al CIA, a refuzat ani de zile să considere până și deschiderea unui dosar de investigație. Totul părea a face parte dintr-un mecanism psihologic cunoscut în lumea activităților secrete ca fiind un fenomen psihogen de masă, adică autodiagnosticarea și inducerea de simptom medical fantomă.
Este un mecanism cvasi natural, care poate fi declanșat artificial de către subiecții umani, care să îi apere de starea de panică extremă. Fenomenul este cunoscut în lumea informațiilor, operativii de intelligence având de a face cu nivele de stres ridicate și permanente. Ca atare inducerea de diverse simptome care să ducă, în cazuri extreme, la adevărate manifestări de boli neurologice sau patologii sinonime ca manifestări cu cele adevărate, nu este necunoscută medicilor.
Dar atunci când numărul de cazuri a crescut îngrijorător, agenți CIA și diplomați din ambasadele SUA din lume identificând tot mai multe cazuri, din Franța, Germania, Rusia, Africa sau Asia, atunci totul a devenit în mod clar o problemă. Dacă este o problemă medicală sau o problemă de stres profesional, discuțiile sunt extrem de încinse iar juriul încă nu s-a exprimat.
Sindromul Havana, atacuri coordonate de Rusia?
Atât administrația Trump cât și Biden au catalogat aceste incidente medicale ca fiind atacuri ordonate de către Rusia, atașând o perspectivă de tip militar sindromului Havana.
Aceste acuze aduc foarte mult cu celebrele povești ale unui alt spion american, cunoscutul general Pacepa, care declara că România avea capacitatea de a iradia direct un subiect uman tehnologic, la timpul acela procedeul fiind practic imposibil fără radierea unor suprafețe întinse în jurul celui atacat. Minciuna inventată de către Pacepa, pentru a îl prezenta ca un criminal odios pe conducătorul comunist român Ceaușescu, a prins foarte repede și a rezistat, exact ca legenda vampirilor, generații de spioni de toate culorile crezând în anomalia tehnică și legenda jalnică construită în jurul ei.
Deci la Viena se redeschide scandalul sindromului Havana. Presa americană anunță cifre incredibile, de ordinul zecilor de agenți CIA și diplomați americani acreditați în Austria, ca fiind noile victime ale sindromului Havana. Adică sunt victime ale atacurilor rusești cu fascicole de microunde.
Desigur Viena este capitala spionajului european. De la organizații internaționale precum Agenția atomică sau OPEC, până la spațiul de intersecție dintre interesele Rusiei cu cele ale Occidentului, Viena ca oraș, are un statut aparte. Mai mult, Austria are o politică neutrală efectivă, astfel că, în raport cu alte țări sau regiuni, dacă nu spionezi la adresa guvernului austriac, nimeni nu te inoportunează. Este o regulă pe care SUA au încercat deseori să o schimbe, dar guvernul austriac a refuzat să ducă luptele cu spionii altora în numele SUA. Mai mult, Viena are o calitate aparte, acolo spionii nu sunt torturați sau uciși, cum se întâmplă în cazul marilor case de spionaj americane, franceze, rusești sau chineze.
Deci un oraș al valsului, al operei și romantic pe deasupra care te lasă să spionezi în pace și fără pericolul de a fi executat de o putere adversă atunci când ești descoperit. Și tocmai în orașul celei mai mari centrale CIA din Europa, care subordonează micile centre de spionaj american din estul Europei, este declanșat scandalul sindromului Havana.
Până în prezent nu există vreo dovadă că a fost folosită această tehnologie
Pentru moment nu există nici o dovadă că tehnologia cu microunde a fost folosită vreodată de către oricare putere tehnologică din lume împotriva unui subiect uman.
CIA și FBI au căutat și caută peste tot tehnologia hard (aparate, model de emisie, intensitate etc) precum și locul de unde ar putea fi emis acest fascicol de microunde, dar de ani de zile nu găsesc nimic.
La otrăvirea lui Litvinenko, în Londra, s-au descoperit urmele de polonium în avioanele folosite de agenții ruși care au executat misiunea, în cazul sindromului Havana nu există nici o urmă lăsată de o eventuală activitate ostilă umană sau artificială. Mai mult, vecinii austrieci ai spionilor americani și diplomaților ambasadei SUA (având în vedere că aceștia nu locuiesc pe teritoriul ambasadei din Viena, ci peste tot în oraș), nu s-au plâns și nu se plâng de neașteptate semne ale sindromului Havana. Scanurile epidermice de profunzime efectuate de către medicii americani, asupra victimelor așa-zisului sindrom, nu au identificat niciun fel de semne de agresiune externă.
Până în acest moment nu există o dovadă medicală reală care să susțină teoria atacului cu fascicole de microunde, analizele detaliate neurologice ale pacienților nerelevând niciun fel de traumă internă creată de agresiuni exogene.
Și totuși agenții secreți ai CIA susțin că se simt rău. Elita politică americană consideră că aceștia sunt atacați de Rusia. Lăsând că dacă teoria este adevărată, este clar că CIA are probleme de securitate a datelor, deoarece numele unui spion CIA sigur nu se regăsește pe Google sau în cartea de telefon din gările Vienei, problema pare a lua amploare din punct de vedere politic si securitar.
Căci o observație pe care specialiști BAU (unității centrale a CIA pentru profil si comportament) au făcut-o, că numai cetățeni americani se plâng de acest sindrom, deschide enorm de multe șantiere de arheologie în zona de intelligence. Niciun alt spion sau diplomat al aliaților SUA sau dintr-o altă țară nu s-a plâns vreodată de aceste ciudate și neexplicate fenomene medicale invalidante.
Vom urmări atent evoluția acestui nou scandal marca CIA. Pentru moment nu avem răspunsuri. Dar evoluția politică a acuzelor la adresa Rusiei va fi foarte interesantă. Să fie recenta explozia de cazuri din Viena legată de negocierile nucleare cu Iranul, la care SUA nu au avut oficial acces încă? Să fie legată de intenția americană tot mai pregnantă de a rupe Austria din neutralitatea sa prietenoasă față de Rusia pentru a o atașa cruciadei globale care, cu efort enorm și extrem de multă presiune, încearcă să o pregătească împotriva Rusiei și Chinei?
Iată întrebări la care scenariștii noului sindromului Havana au sigur răspunsuri. Dacă sindromul Havana există cu adevărat sau este doar o invenție a agenților secreți, de tipul Pacepa.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News