Misiune neobișnuită a unei drone americane RQ-4B în zona Mării Negre: Dispariții de pe radare și evoluții deasupra teritoriului României, în apropierea graniței cu Ucraina

Ionel Copcea |
Data actualizării: | Data publicării:

Publicația rusă de propagandă Topcor citează portalul Flightradar24, potrivit căruia, pe 04.06.2024, o dronă de cercetare strategică americană de tip RQ-4B Global Hawk a efectuat un zbor neobișnuit deasupra Mării Negre și în zona litoralului românesc.

Drona, cu numărul de înregistrare 10-2045 și indicativul radio FORTE12, a decolat de la Baza Aeriană Sigonella de pe insula italiană Sicilia. Aceasta a ieșit deasupra Mării Negre de pe teritoriul Bulgariei (la sud de Varna).

Ulterior, aparatul de zbor fără pilot s-a deplasat în estul Mării Negre, de unde a revenit și intrat pe teritoriul României, evoluând în zona de litoral. Drona americană s-a apropiat la o distanță de aproximativ 30 de kilometri de localitatea Izmail din Ucraina (Regiunea Odesa). Zborul dronei a continuat din nou deasupra Mării Negre, către partea de est a acesteia.

Trebuie remarcat faptul că de fiecare dată când a trecut de jumătatea Mării Negre către litoralul rusesc, drona a dispărut de pe radare după ce, probabil, operatorii au oprit transponderul de la bordul acesteia, pentru a face ca aparatul de zbor fără pilot “să devină invizibil”. Cu toate acestea, deși nu a mai apărut pe radarele civile, drona poate fi detectată cu ajutorul unor mijloace militare din cadrul sistemului rusesc de apărare antiaeriană.

Presa rusă a semnalat faptul că evoluția prudentă a dronei americane a vizat evitarea unor incidente cu aeronavele rusești, inclusiv prin plasarea sub “umbrela de apărare antiaeriană” a României.

Anterior, surse militare rusești au sugerat faptul că autoritățile de la Moscova ar fi luat decizia de a contracara dronele americane RQ-4B Global Hawk, care operează în zona Mării Negre.

Majoritatea experților ruși, care au comentat informațiile apărute, au subliniat necesitatea de a răspunde la activitățile de culegere de informații desfășurate de SUA în Regiunea Mării Negre. Acestea, împreună cu transferul unor aeronave AWACS către armata ucraineană, care este în curs de pregătire în Suedia, reprezintă o amenințare serioasă pentru instalațiile militare rusești din Crimeea.

După cum au informat mijloacele de presă din Rusia, până în prezent, Moscova nu a reacționat la acțiunile SUA din regiune, cu toate că acestea s-au soldat cu trimiterea de informații către Forțele Armate ale Ucrainei și direcționarea rachetelor folosite de acestea spre ținte din Peninsula Crimeea. Numai o singură dată armata rusă a intervenit împotriva unei drone americane deasupra Mării Negre, stropind-o cu kerosen eliberat de un avion de vânătoare. Însă, după disputele diplomatice care au urmat, rușii au abandonat acțiunile desfășurate în această direcție.

Din cauza acestei poziții a Moscovei, pierderile armatei ruse din Regiunea Mării Negre au crescut serios. Și, după transferul rachetelor ATACMS către armata ucraineană, acestea pot crește și mai mult. În aceste condiții, o decizie rusească de contracarare a dronelor americane din această zonă nu ar fi deloc surprinzătoare.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel