Ambasadorul Nathan Sales, coordonatorul echipei de contraterorism de la Departamentul de Stat, a calificat măsura drept „fără precedent", spunând într-o declarație că Mișcarea are „sânge nevinovat pe mâini". El a spus că ar fi legături între gruparea rusă și o serie de atacuri asupra solicitanților de azil în Suedia, în 2017, potrivit Radio Europa Liberă.
Mișcarea Imperială Rusă se autodefinește ca organizație „național-patriotică" și „monarhistă", care urmărește să restaureze în Rusia monarhia autocratică.
Gruparea dorește de asemenea ca Rusia să fie declarată stat mono-etnic, bazat pe ceea ce consideră a fi cele trei „ramuri" ale poporului rus: ruși, ucraineni și belaruși.
Departamentul de Stat al SUA în ultimul său raport anual privind terorismul publicat în noiembrie anul trecut a declarat că terorismul motivat de caracteristici etnice și rasiale a crescut alarmant în 2018, atât la nivel mondial, cât și în Statele Unite.
Washingtonul acuză gruparea că "oferă pregătire paramilitară neo-naziştilor şi suprematiştilor albi" în două centre din Sankt Petersburg şi că a instruit astfel suedezi care au comis apoi atacuri în ţara lor la sfârşitul anului 2016-începutul lui 2017, potrivit The New York Times.
Guvernul american consideră, de asemenea, că membrii acestei grupări ruse "joacă un rol important în încercarea de a-i ralia pe europeni şi americani într-un front comun împotriva celor pe care ei îi percep ca inamici".
Departamentul de Stat a inclus pe lista neagră pentru terorism şi trei nume specifice - Stanislav Anatolievici Vorobiev, Denis Valliullovici Gariev şi Denis Valliullovich Gariev - consideraţi lideri ai grupării.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News