Publicitate
Ofițerii superiori ai Serviciului Federal de Securitate al Federației Ruse (FSB), care se află în zonele ucrainene controlate de Rusia, au primit informații despre rutele de evacuare pe care ar trebui să le folosească ei și membrii familiei lor, scrie UkrainskaPravda.
Astfel, potrivit serviciului de presă al Centrului Ucrainei de Rezistență Națională, planurile de evacuare au fost distribuite tuturor ofițerilor FSB în zonele controlate de Rusia.
Sursa citată de Pravda, susține că majoritatea ofițerilor FSB se află în prezent în Crimeea.
Familiile oficialilor locali care au fost numiți de ruși în funcții de conducere în zonele ocupate, șefii anumitor raioane și lideri militari au început deja să părăsească Ucraina.
Forțele ucrainene au cerut liderilor mișcării de rezistență din acele zone să informeze armata cu privire la pozițiile soldaților ruși și a vehiculelor lor militare.
Ucraina continuă ofensiva în sud (Herson) chiar dacă nu cu aceeași intensitate
Forțele ruse au efectuat lovituri masive cu rachete în toată Ucraina pentru a doua zi consecutiv, pe 11 octombrie. Informațiile ucrainene au raportat că atacurile au fost planificate încă din 2 octombrie.
În sud, oficialii militari ucraineni și-au menținut în mare măsură nivelul scăzut de informații cu privire la atacurile la sol ucrainene din regiunea Herson, dar au reiterat că forțele ucrainene vizează capabilitățile militare, tehnice și logistice ale Rusiei și zonele de concentrare din regiunea Herson, relatează ISW, în raportul său zilnic.
Imaginile geolocalizate pe rețelele de socializare postate pe 11 octombrie arată consecințele atacurilor ucrainene din 10 octombrie asupra unui cămin al unei facultăți de medicină din Beryslav, pe care se spune că forțele ruse l-au folosit drept centru de comandă.
Imaginile postate pe 11 octombrie arată în plus deteriorarea podului Antonivsky din orașul Herson în urma unei lovituri ucrainene HIMARS.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News