Până acum, doar Slovacia și Polonia s-au angajat să trimită vechile lor aeroanave MiG-29 în Ucraina (deja au fost livrate patru avioane slovace), dar Kievul vrea de fapt avioane de generația a patra, fabricate de Occident.
O altă variantă care a fost vehiculată de presa franceză este Mirage 2000, dar informația a fost dezmințită de ministrul ucrainean al apărării Oleksii Reznikov.
”Mirage 2000 are aceleași performanțe ca MiG 29”
Oficialul a menționat că este foarte recunoscător mass-mediei franceze care sprijină Ucraina, dar informațiile privind Mirage 2000 nu corespund realității.
Ministrul transmite, de fapt, că aeronavele franceze ar fi o pierdere de resurse pentru armata ucraineană, întrucât Mirage 2000 nu e, tehnologic, peste MiG-29. În schimb, un transfer către Forțele Aeriene ar însemna să ”blocheze” piloții ucraineni timp de luni de zile pentru a se putea antrena pe aeronave complet diferite de cele sovietice.
”Forțele Aeriene ale Forțelor Armate ale Ucrainei au un avion de luptă MiG-29 care poate „vedea” cu radarul la o distanță de 60 km și să lovească ținte aeriene la o distanță de 30 km. Inamicul cu Su-35 „vede” mai mult de 200 km și poate lovi ținte aeriene la o distanță de peste 140 km. Mirage 2000 are aceleași performanțe ca MiG-29...", a spus Reznikov.
Potrivit acestuia, achiziționarea de avioane de luptă moderne de generația a 4-a F-16 este o chestiune de timp, dar este nevoie de ceva răgaz pentru a le obține și a pregăti piloți.
Anterior, media franceză a relatat că Franța dorește să furnizeze Ucrainei 40 de aeronave Mirage 2000-9.
Nici Mirage, nici Tornado nu ne vor ajuta
O părere similară vine și de la purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene, colonelul Yuri Ignat. „Nici Mirage, nici Tornado nu ne vor ajuta”, a opinat acesta.
Potrivit oficialului, Ucraina are nevoie de orice ajutor, dar e nevoie in special de "Un F-16 sau o altă aeronavă multirol de același tip”.
Totodată, el a menționat că transferul aviației este un proces complex, motiv pentru care se numesc termeni diferiți, dar este necesar să ne pregătim acum. Oficialii ucraineni au indicat în mai multe rânduri că Ucraina are nevoie de o aviație mai modernă , cum ar fi F-16 Falcon sau Gripen.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News