Ministrului de Externe al R.Moldova, aspru criticat după declarația halucinantă referitoare la războiul de pe Nistru

S.I. Catalin |
Data publicării:

Mișcarea politică UNIREA califică declarațiile ministrului de Externe Aureliu Ciocoi, precum că armata Federației Ruse dislocată în regiunea transnistreană a intervenit pentru a opri vărsările de sânge în timpul războiului de pe Nistru, ca fiind „halucinantă" și cere demisia oficialului.

„Ciocoi a vorbit în calitate de vasal al Federației Ruse și un promotor al politicii imperialiste al Federației Ruse în R. Moldova, ce constă în declanșarea conflictelor pe teritorii străine pentru „apărarea" păcii... UNIREA cere demisia lui Ciocoi pentru incompatibilitate cu funcția pe care o deține, după asemenea declarații", se spune într-un comunicat de presă emis de mișcarea politică, potrivit TV8.md.

Potrivit membrilor UNIREA, Federația Rusă a fost cea care a declanșat războiul de pe Nistru prin atacurile asupra posturilor de poliție moldovenești, iar trupele de ocupație ale armatei rusești staționează ilegal din 1992 pe teritoriul de est al R. Moldova, chiar dacă, în 1999, la summit-ul OSCE de la Istanbul, Rusia şi-a asumat prin semnătură angajamentul de a-şi retrage întregul arsenal de arme şi muniţii din R. Moldova, fapt confirmat și prin rezoluția ONU din 22 iunie 2018.

Citeşte şi: Ministrul de externe al R.Moldova, declaraţie scandaloasă: Rusia a oprit războiul pe Nistru în 1992

„Tindem să credem că această declarație iresponsabilă a lui Ciocoi, care nu reflectă adevărul, este doar strict opinia sa personală și nicidecum o poziție oficială a autorității pe care o conduce", se mai spune în comunicat.

Și deputații s-au arătat indignați de declarațiile ministrului de Externe.

„Rusia e marele pacificator care a intervenit în războiul de pe Nistru „pentru a opri vărsările de sânge"?! Am ajuns să o citesc și pe asta! Declarațiile ministrului Ciocoi precum că Rusia a fost „un sol de pace cu năframă-n vârf de băț" sunt o palmă dată tuturor cetățenilor acestei țări care cunosc adevărul istoric! Este o lipsă absolută de respect față de participanții la acest război care țin minte bine cum s-a întâmplat totul! Ministrul de Externe ar trebui să fie o persoană care face declarații responsabile și adevărate. Or propagandă de partid, manipularea opiniei publice și distorsionarea adevărului istoric sunt inadmisibile! Rușine! Plecați!", a scris pe Facebook, deputata PAS, Doina Gherman.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel