Ministrul rus al apărării vrea mutarea capitalei Rusiei în Siberia, după dezvoltarea acestei regiuni

Cătălin Costea |
Data publicării:

Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a făcut ieri, 5 august, o declarație rezonantă. Potrivit Kommersant, acesta susține necesitatea construcției de la zero a mai multor metropole moderne în Siberia, iar capitala Rusiei să devină una dintre acestea.

Șoigu consideră că este necesar să se construiască între trei și cinci mari orașe mari în Siberia, practic de la zero, care ar deveni centre economice puternice, iar fiecare dintre aceste metropole ar trebui să aibă un domeniu specific de activitate.

Ministrul rusa mai adăugat că populația din astfel de orașe ar trebui să fie de 300-500 de mii, sau chiar până la un milion de persoane. În plus, acesta a susținut că actuala capitală a Rusiei ar trebui mutată într-unul dintre aceste orașe din Siberia.

Comentariul autorului: În urma cu 10 ani, autoritățile ruse erau extrem de preocupate de mutarea mai multor instituții de stat, inclusiv a Parlamentului și a unei părți din administrația guvernamentală, din centrul aglomerat al Moscovei într-un „district federal” care ar fi urmat să fie construit într-o suburbie din sud-est.

Atunci, Serghei Șoigu, care urma să devină guvernator al regiunii Moscovei în perioada mai-noiembrie 2012, a susținut pentru prima dată teza mutării capitalei „undeva mai departe, în Siberia”.

Printre alte opinii privind funcționarea capitalei Rusiei, s-a distins cea a academicianului Serghei Karaganov, care, în aceeași perioadă,  considera că Rusia ar trebui să aibă trei capitale - Moscova ca centru politic, militar și diplomatic; St Petersburg, în vest, ca centru cultural; și orașul port Vladivostok, din Pacific, ca nou centru economic.

A avea o capitală aproape de Asia ar reflecta o schimbare geopolitică globală a puterii, departe de Europa și ar fi în concordanță cu efortul lui Putin de a da viață părților din Rusia care sunt bogate în resurse naturale, dar care sunt depopulate, sublinia Karaganov.

Ca precedent, trebuie spus că în 1792, după mai bine de 370 de ani de funcționare la Moscova, Petru cel Mare a mutat capitala la Sankt Petersburg în speranța că, fiind mai aproape de vestul Europei, va ajuta Rusia să se modernizeze.

Liderul comunist Vladimir Lenin a decis să readucă însă capitala înapoi la Moscova în martie 1918, după Revoluția Bolșevică.

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel