„Direcția strategică occidentală continuă să reprezinte cea mai mare amenințare pentru securitatea militară a Rusiei”, a în cadrul ședinței consiliului de administrație al Ministerului rus al Apărării, potrivit TASS.
Declaraţia ministrului rus se înscrie perfect în tiparele războiului informaţional pe care Federația Rusă în susţine prin toate mijloacele posibile, împotriva statelor occidentale şi împotriva NATO.
Cu alte cuvinte, ministrul rus al Apărării a continuat retorica agresivă pe care o susţine de câţiva ani buni, aceea că expansiunea NATO în apropierea graniţelor Rusiei reprezintă principalele ameninţări pentru securitatea naţională a acestei ţări. Amintim că, nu Occidentul a declanşat un război în Georgia în 2008 şi o invazie militară în Ucraina în 2014.
Potrivit declarațiilor lui Serghei Shoigu, în prezent, în conformitate cu Planul de activități pentru perioada 2019-2025, Ministerului rus al Apărării analizează un set de măsuri pe care să le implementeze ca răspuns pentru soluţionarea amenințărilor emergente.
În anul 2020, 28 de măsuri organizatorice sunt planificate în districtul militar occidental al Rusiei pentru îmbunătățirea şi modernizarea structurii de luptă a trupelor. Aceste măsuri sunt sincronizate cu livrarea de tehnică militară modernă.
Shoigu a mai precizat că forţele armate ale Federaţiei Ruse din districtul militar occidental vor primi în dotare aproximativ 2.000 de unități de tehnică militară nouă și modernizată, urmând că procentul acesteia să crească la 65%.
De la începutul anului și până în prezent, armata rusă a efectuat peste 320 de măsuri de instruire operațională și de luptă și peste 30 de exerciții, scopul fiind creşterea nivelului de pregătire şi a celui profesional al personalului și al centrelor de comandă militară.
„În prezent, principalele eforturi ale comandamentului districtului occidental vizează pregătirea exercițiilor de comandă și personal cu grupările Flotei Baltice și ale Armatei a 6-a” a spus Shoigu, precizând că “exercițiile are un caracter exclusiv defensiv”.
De asemenea, militarii ruşi desfășoară pregătiri pentru participarea la exercițiul de comandament și stat major la nivel strategic Caucaz-2020.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News